Poliția anunță o captură de droguri în valoare de 200.000 de lei la Drochia. Trei bărbați suspectați de trafic de droguri au fost reținuți și plasați în arest preventiv, informează moldpres.md
Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, de comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Drochia și procurorii PCCOCS, oficiul Nord, au desfășurat 12 percheziții, ridicând droguri de tip PVP (denumite „sare”) și marijuana, precum și ustensile de consumare a drogurilor, bani care ar proveni din vânzarea lor, o pușcă deținută ilegal, dar și o mașină de tip hibrid folosită la transportarea drogurilor.
Unul din cei trei suspecți a fost reținut imediat după ce reușise să pună în vânzare droguri. Acesta a fost oprit pe șosea de inspectorii de patrulare. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, se afla în posesia drogurilor pe care urma să le distribuie în raionul Drochia. A urmat reținerea curierului cu vârsta de peste 20 de ani și a altui complice de 43 de ani.
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei trei suspecți, prin decizia Judecătoriei Bălți, au fost plasați în arest preventiv.