Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.
Efimia Cosnicean, LT ”C. Stere”: S-a numit Valentina Petrovna Postolachi. A fost prima mea învățătoare în școala medie din satul Mărcăuti, raionul Briceni. Când am finalizat treapta învățământului primar, dumneaei a terminat filologia fără frecvență și ne-a fost diriginte până la absolvire.
Era o profesoară foarte bună la suflet. Mereu mă gândeam să mă fac învățătoare și să fiu ca ea: bună la suflet, energică. Întotdeauna ne implica în toate activitățile, atât la ore, cât și în activitățile extracurriculare. În afara de dragostea de limbă, țară și neam, ne-a îndrumat și spre dragostea pentru frumos: teatru, dans.
Mi-a rămas în inimă ca o mamă. Am încercat de-a lungul anilor să fiu ca ea în relația profesor-elev, profesor-profesor, profesor-părinte cu bun simț, omenie, stima și respect. Doar cu o singură deviere, mi-au plăcut științele exacte.
