Darul tău de Paște, bucurie-n suflet naște – 3.507 kilograme de produse alimentare pentru acei care au nevoie

0
96

Caritate

Este îndemnul cu care Episcopia de Bălți, a Mitropoliei Basarabiei,  desfășoară în această săptămână dinaintea Paștelui, ample acțiuni de binefacere, destinate persoanelor provenite din medii defavorizate, la care s-a alturat pentru o zi și Caravana de Paști a Episcopiei Hușilor, având sloganul „Împreună, aducem Lumină în suflete.”

Startul Caravanei de Paști, s-a dat în parohiile rurale din protopopiatul Vaslui, localitățile: Armășeni, Băbușa, Vovriești, iar în această săptămână Caravana a poposit și în parohiile Episcopiei de Bălți, a Mitropoliei Basarabiei, reprezentată de Preasfințitul Părinte Ignatie împreună cu părinții consilieri de la Centrul Eparhial,  și din Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, pentru a oferi pachete cu alimente pentru masa pascală, și câte un ajutor financiar fiecărui beneficiar, preponderant din rândul persoanelor în etate. Asta și în contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al anului 2023, drept An al pastorației persoanelor vârstnice. Asta din considerente că această categorie socială, este mai afectată de sărăcie, de singurătate, mai frecvent se confruntă cu probleme de sănătate, trece și prin profunde crize sufletești, ajungând chiar și la deznădejde. În România, vârstnicilor li se acordă toată atenția și ajutorul de care au nevoie ca să se bucure de dragostea semenilor, iar în aceasta perioada prepascală și de bucuria Învierii,din care reiese  și importanța spirituală a expresiei  „Dar din dar se face rai”,ne spune Preasfințitul Părinte:

PS Părinte, Ignatie: De rând cu darurile de Paști, ne-am propus să le oferim beneficiarilor acestei acțiuni social-filantropice și milostenia din sufletul nostru,din inima și gândurile noastre, pentru că dăruind iubire, vom fi binecuvântați cu iubire. Ne bucurăm ca ne-a reușit în această Săptămână a Patimilor, să le aducem o speranță, un zâmbet pe față, o susținere ași spune eu, poate și insuficientă, pentru câte necesități sunt în viața lor de zi cu zi. Prin cea ce am dăruit, nu am făcut nimic deosebit, doar ca să ne manifestăm  solidaritatea, comuniunea și atenția, unii față de alții.

Pe lângă persoanele vârstnice care au o situație materială precară, printre cei 100 de beneficiari ai Caravanei de Pasti de la Huși, se numără și persoane trecute prin drama foametei organizate și a deportărilor, din perioada regimului sovietic care acum, ca și semenii lor, trăiesc la limita existenței. În cadrul evenimentului caritabil desfășurat în mun. Bălți și în raionul Florești, delegația venită din Episcopia Hușilor, a fost însoțită în parohii de către Preasfințitul Părinte Antonie, care a mulțumit  fraților români pentru daruri, menționând totodată și activitatea social – filantropică desfășurată în această perioadă prepascală și de Episcopia de Bălți. A debutat cu tradiționala campanie „Masa Bucuriei”, desfășurată în centre comerciale, în parteneriat cu Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei. Prin mobilizarea a 61 de voluntari și a donatorilor generoși din rândul cumpărătorilor, au fost colectate în boxe 3.507 kilograme de produse alimentare. Mulțumită acestei resurse, preoții din parohiile Episcopiei, vor distribui de sărbătorile pascale pachete cu alimente persoanelor aflate la limita existenței. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, în cadrul altei campanii social-filantropice „Dăruind vei dobândi,” preotul paroh Sergiu Matei, de la Biserica parohială a Mitropoliei Basarabiei „Sfântul Ierarh Nicolaie,” din satul Peresecina, raionul Orhei, a oferit la 4 copii orfani, de la Școala profesională, din orașul Florești, îmbrăcăminte, încălțăminte   in valoare totala de aproximativ 9. 000 de lei si cate 500 de lei. Copiii au avut prilejul chiar ei să-și aleagă mărfurile dorite, mergând împreună cu preotul la un centru comercial, totodată s-au bucurat și de un prânz consistent.

„ Paștele este sărbătoarea Luminii și a speranței, în special pentru nevoiași și  copii  văduviți de soartă. Anume acum, trebuie să fim mai buni, mai darnici. Mă bucur că prin acest mic gest de atenție și milostenie, am reușit să aduc și eu, un zâmbet pe fața acestor copii orfani și o speranță de viitor. Doamne ajută,” a menționat, părintele Sergiu Matei.”

În raionul Florești, acțiunile de binefacere destinate persoanelor provenite din medii defavorizate, se desfășoară în aceste zile, atât la nivelul protopopiatului Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei cât și la nivelul parohiilor.

Pavel SAVCA


Articolul precedentDe ce este bine să mănânci neapărat primul ou roșu pe care îl ciocnești
Articolul următorTradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată. Ce trebuie să faci pentru a avea sănătate tot anul
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.