Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită și la Filiala pentru copii „Steliana Grama” din municipiul Soroca. Indiferent de naționalitate, etnie, diferențele lingvistice și culturale a fost organizată o activitate dedicată celei mai dragi și scumpe ființe – Mama.
Această activitate a avut loc în cadrul Proiectului „Răspunsul de urgență la Criza din Ucraina “, care este implementat de către Centrul de Drept al Femeilor și finanțat de CARE prin Fundația SERA România, CARE Franța și FONPC. Cei prezenți, au avut parte de un mic concert și de un recital de poezie. Nadejda Rusu, bibliotecara, a vorbit despre legenda Mărțișorului, iar copiii s-au implicat activ în dialog.
„Am pregătit și o surpriză pentru mamele și copiii care au fost prezenți la activitate. Toți au fost plăcut surprinși de apariția „Zânei Primăvara”. Câte un mărțișor au primit toți din partea la Zână, iar doamnelor au fost oferite flori. Copiii au primit dulciuri, iar mamelor am oferit chituri din produse igienice”, a menționat Maria Purice, șefa bibliotecii pentru copii „Steliana Grama”.