Paul Graham, ambasadorul Franței în Republica Moldova, a efectuat o vizită la Soroca

0
122
  În vizita sa la Soroca, ambasadorul Paul Graham a fost însoțit de reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie, Emanuel Skoulios. Despre aceasta scrie Serviciul de presă al primăriei Soroca.
  Oficialul, conform sursei, a avut o întrevedere cu conducerea primăriei, în cadrul căreia Paul Graham a punctat domeniile de finanțare care prezintă înteres pentru țara sa –  eficiența energetică, construcția sistemelor de apă și canalizare, irigare și împădurire; transport. După această vizită,  primăria urmează să examineze domeniul în care ar putea să aplice proiecte pentru finanțare din partea Franței. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca)

Articolul precedentCe vină au alfabetul, stejarul, steaua, crucea, furnica și cocoșul că lumea și-a ieșit din minți?
Articolul următorAmendă de până la 9000 lei sau muncă în folosul societății pentru acei care propagă războiul și simbolurile lui
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.