Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a anunțat astăzi că 21 de autosanitare de tip B au fost repartizate pe teritoriul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, ambulanțele noi au ajuns la substațiile din Chișinău, Bălți, Briceni, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Sângerei, SOROCA, Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat și Ceadâr-Lunga.
Conducerea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, susține că unitățile de transport sanitar corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenței medicale de urgență la cel mai înalt nivel.
„Reînnoirea parcului auto al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va asigura o mai mare operativitate a intervențiilor, condiții mai bune de acordare a asistenței medicale urgente și de transport asistat la etapa de prespital și o calitate sporită a serviciilor medicale prestate populației”, se arată într-un comunicat emis de instituție.