FOTOREPORTAJ: Donaţia ta a umplut farfuria unui flămând!

0
104
Agafia Vrâncean din or. Soroca are de 81 de ani. Bătrâna s-a bucurat mult de produsele alimentare donate de soroceni: „Mulţumesc mult acestor copii frumoşi şi tuturor celor care au donat pentru noi”, a ţinut să transmită beneficiara.

Zeci de bătrâni nevoiaşi din raionul Soroca au bucate gustoase pe masa de Paști şi multă bucurie în suflet în ziua Învierii Domnului graţie sorocenilor mărinimoşi care au făcut donaţii în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”.

Campania de Paști “MASA BUCURIEI” este o acţiune de caritate, organizată în fiecare an de Misiunea Socială „Diaconia” pe teritoriul întregii ţări. Al doilea an consecutiv, partenerul local al campaniei, Parohia ortodoxă „Sf. Martiri Brâncoveni”, condusă de preotul Sorin Huluţă-Saftiuc, desfăşoară această acţiune la Soroca, spre binele bătrânilor. Astfel, la 8 aprilie, cu sprijinul unei echipe din 25 de voluntari (faţă de 10 anul trecut) şi cu bunăvoinţa mai multor agenţi economici din oraş, în şase magazine din urbe au fost organizate puncte de colectare a produselor alimentare neperisabile. La fiecare dintre puncte câte 2 voluntari (aceştia activau în ture de câteva ore), întâmpinau cumpărătorii şi îi informau despre scopul campaniei. La rândul lor, sorocenii decideau dacă vor să participe şi luau câte o pungă cu sloganul campaniei, pe care o umpleau cu produse alimentare din magazin şi o puneau în coşul pentru bătrâni.

Paste, făină, zahăr, orez, hrişcă, ulei, conserve — toate cele cumpărate de donatori au ajuns la mai mulţi bătrâni din Soroca, după ce au fost adunate şi sortate de echipa de desfăşurare a campaniei.

În total în acest an au fost donate de sorocenii cu suflet mare 1180 kg de produse alimentare, faţă de 650 kg cât au donat anul trecut. Cu siguranţă că aceste donaţii vor face sărbătorile mai luminoase pentru beneficiarii campaniei.

Părintele Sorin Huluţă-Saftiuc: “În sâmbăta Floriilor, sâmbăta lui Lazăr, desfăşurăm o campanie de colectare a ajutoarelor pentru bătrâni. Ajutoarele constau din alimente neperisabile, cu un termen de valabilitate lung, care vor ajunge pe masa bătrânilor în perioada prepascală. Anul acesta am dezvoltat campania. Dacă anul trecut am lucrat cu un singur magazin, în acest an avem şase unităţi comerciale. Administratorii magazinelor s-au arătat foarte deschişi faţă de campanie. La jumătate de zi sunt colectate circa 300 kg de alimente, sperăm ca până la sfârşitul zilei să putem doborî cifra de anul trecut. Nu este neapărat o luptă a noastră, ci este o luptă de a pune cât mai multe produse la cât mai mulţi bătrâni pe masă. Voluntari au fost elevi ai Liceului Teoretic „Ion Creangă”, coordonaţi de doamna profesoară Olga Gherghiligiu, o creştină extraordinară, care ştie să mobilizeze copiii şi să-i aducă la campania aceasta.

Le mulţumesc celor de la Misiunea Diaconia, care organizează campania şi ne sprijină logistic pentru a putea desfăşura această campanie şi la Soroca, de asemenea mulţumesc tuturor partenerilor noştri, voluntarilor şi, bineînţeles, donatorilor”.

Renata Panas, merceolog-administrator, magazinul Rogob

Renata Panas, merceolog-administrator, magazinul Rogob: “Am rămas profund uimită de acţiunea desfăşurată la noi. Sun bucuroasă că oamenii sunt mărinimoşi, receptivi, acceptă această acţiune şi foarte multă lume se încadrează. Practic fiecare cumpărător a contribuit la această acţiune”.

Iurie Potoroacă, administrator „BILPROCOM-LUX” SRL (al doilea din stânga)

Iurie Potoroacă, administrator „BILPROCOM-LUX” SRL: “Campania este un ajutor de la oamenii de bună-credinţă pentru cei mai puţin asiguraţi şi este binevenită. Am acceptat cu drag să fie amplasate punte de colectare a donaţiilor în incinta Centrului comercial”.

Tatiana Raischii, proprietară magazin IUVILINA

Tatiana Raischii, proprietară magazin IUVILINA: “Suntem foarte mulţumiţi că au ales şi magazinul nostru, deoarece cumpărătorii noştri sunt un contingent de oameni foarte buni, cu nume mari, cu suflet bun. Ne mândrim că prin activitatea noastră dăm o mână de ajutor celor care au nevoie să le deschidă uşa cineva la sărbători, or beneficiarii sunt cei cărora nu are cine le deschide uşa la sărbători sau care nu au nici un bănuţ pentru procurarea produselor necesare. Ar fi binevenite asemenea campanii şi la alte sărbători”.

Valeria Mâţu, voluntară (în stânga)

Valeria Mâţu, voluntară: “M-am implicat în acest proiect pentru că nu pot lăsa oamenii din jur suferind, vreau să ajut oamenii în situaţie dificilă. Oamenii reacţionează diferit, unii nu vor să asculte, alţii, din puţinul lor, donează pentru cei în situaţie mai grea. Sunt a doua oară în proiect, de obicei oamenii donează produse cu termen de valabilitate lung şi legume”.

Olga Gherghiligiu, director adjunct LT „Ion Creangă”

Olga Gherghiligiu, director adjunct LT „Ion Creangă”: “Campania de Paşti Masa Bucuriei este un proiect de suflet pentru cei de la liceul „Ion Creangă”, pentru că ne implicăm de mult timp în această activitate de caritate. Copiii acceptă cu mare bucurie, se implică, sunt dornici de a ajuta, vor totdeauna să fie acolo unde este nevoie. De aceea credem că acest proiect îi va transforma în oameni proactivi în viaţă”.

Tatiana Sochirca, donatoare: “Ne motivează să ne implicăm dorinţa de a ajuta oamenii în pragul sărbătorilor de Paşti, astfel încât şi oamenii nevoiaşi, care nu au aceleași făină, orez, zahăr, să aibă ceva pe masă şi să se bucure de sărbătorile care vin. Aşa e bine să facem şi e creştineşte să donăm din puţinul pe care îl avem”.

Olga Corobcean, voluntară: “M-am implicat pentru că îmi pasă de ceea ce se întâmplă în societate şi, în primul rând, de oamenii care au nevoie. Este o şansă bună să-i ajut. Anul trecut am fost doar donator, iar anul acesta am decis să devin şi voluntar”.

Lidia Bencheci, vânzătoare magazin: “Am acceptat cu drag în magazinul nostru un punct de colectare pentru că această campanie are un scop bun. Este un ajutor sufletesc pentru bătrâni, deoarece le este greu, mai ales dacă nu au copii. Împreună facem un act de caritate de care să se bucure cineva”.

Igor şi Ludmila Vişniovâi, donator: “Sunt oameni mai nevoiaşi ca noi. Mulţumim Domnului de ce avem şi încercăm să întindem o mână de ajutor şi celor care au mai puţin ca noi, iar această campanie este un prilej foarte bun”.

Radu Sârbu, donator: “Am auzit despre această campanie aici, în magazin, de la voluntari. Am decis să mă implic pentru ca trebuie să ajutăm lumea, să facem câte un bine în perioada de Paşti”.

Voluntarii trudind în cadrul campaniei Masa Bucuriei
Tinerii voluntari informează cumpărătorii despre scopul campaniei și îi conving să le aducă bătrânilor puțină bucurie
Produsele colectate sunt sortate și împachetate, după care ajung la bătrâni
Sorocenii mărinimoși au donat în cadrul campaniei Masa Bucuriei peste 1000 kg de produse alimentare
Voluntarii în acțiune, transportând sutele de kilograme de produse donate de soroceni pentru beneficiarii campaniei
Agafia Vrâncean din or. Soroca are de 81 de ani. Bătrâna s-a bucurat mult de produsele alimentare donate de soroceni: „Mulţumesc mult acestor copii frumoşi şi tuturor celor care au donat pentru noi”, a ţinut să transmită beneficiara.
Circa 120 de bătrâni din raionul Soroca au primit pachete alimentare în cadrul Campaniei de Paşti „Masa Bucuriei”. Datorită voluntarilor, tot mai mulţi soroceni au aflat despre acţiunea caritabilă şi s-au alăturat campaniei în acest an.

Alte secvenţe din timpul campaniei:

Articolul precedentSOROCA ZI DE ZI: “Masa Bucuriei” la Soroca
Articolul următor„Angelus Soroca” alături de bolnavi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.