Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de șef de stat, Alexandr Stoianoglo, a acceptat astăzi propunerea candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, de a participa la dezbateri electorale fără moderator, transmite moldpres.md
Alexandr Stoianoglo a subliniat că este pregătit pentru o discuție conform condițiilor indicate de Maia Sandu. „Desigur, accept propunerea dumneavoastră și sunt pregătit pentru o discuție conform condițiilor indicate de dumneavoastră. Acestea sunt, fără îndoială, foarte confortabile. Ca un compliment pentru viitor, nu eu am inițiat discuția privind inacceptabilitatea anumitor moderatori. Mă bucur, totuși, că ați găsit o soluție pentru a vă ajusta poziția. Vă mulțumesc pentru acest lucru”, a spus Alexandr Stoianoglo.
Maia Sandu l-a invitat astăzi pe Alexandr Stoianoglo la dezbateri electorale fără moderator. Întâlnirea ar urma să aibă loc duminică, 27 octombrie, la Palatul Republicii din capitală. „Domnule Stoianoglo, am vrut o dezbatere despre Moldova și soarta țării. Dumneavoastră ați transformat-o într-o dezbatere despre moderator. Nu asta așteaptă moldovenii. Oamenii vor să vadă planul meu și planul dumneavoastră pentru Moldova. Să scoatem moderatorul din discuție. Dumneavoastră sunteți contracandidatul, anume dumneavoastră trebuie să le vorbiți oamenilor”, a specificat Maia Sandu.
Aceasta a propus să fie adresate câte 10 întrebări din partea fiecărui candidat. „Așadar, duminică, la ora 10, vă aștept la Palatul Republicii, unde vom discuta în doi fără moderator – eu vă voi adresa 10 întrebări și dumneavoastră îmi veți adresa 10 întrebări. Oamenii au înțelepciunea să decidă singuri ce fel de președinte își doresc. Nu vă fie frică”, a afirmat Maia Sandu.
Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo urmează să se confrunte în turul doi al alegerilor prezidențiale. Scrutinul ar urma să aibă loc la două săptămâni de la data primului tur al alegerilor – pe 3 noiembrie.