Zece curiozități despre nuc (și nuci)

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE NUC (ȘI NUCI)
(relatate de profesorul universitar Ion Comanici)

Motto: ,,Pentru Moldova nucul este o mină de aurˮ.
Vasile Cociu (1924–2009), inginer-agronom, 
membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Siseștiˮ (1990), Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2003)

Doar 7% din suprafața Terrei este prielnică cultivării nucilor. Republica Moldova se încadrează armonios în acest spațiu. Media de viață a unui nuc este de 300 de ani. Toate componentele nucului (fructele, frunzele, scoarța, lemnul) pot fi utilizate în beneficiul oamenilor.

Nucul este originar din Asia Centrală şi din Asia de Sud-Vest. În spațiul carpato-danubiano-pontic se consideră a fi printre cele mai vechi specii pomicole cultivate. Din opera lui Ovidiu reiese că nucul era adaptat la condiţiile pedoclimatice din regiune cu încă două milenii în urmă. În Țara Moldovei, în vetrele și hotarele târgurilor și satelor se sădeau nuci. În Moldova sovietică s-au sădit plantații de nuc de-a lungul drumurilor, s-au cultivat fâșii forestiere de protecție (pentru nămeți și vânturile uscate), însă nucul nu se utiliza la scară economică largă deoarece în cadrul Uniunii Sovietice republica era considerată specializată în producerea de legume, fructe și struguri. Din anii 1990, în Republica Moldova s-a început cultivarea industrială a nucilor. Cea mai mare livadă de nuci din Europa se află în nordul Republicii Moldova. Are o suprafață de 750 ha.

Profesorul Ion Comanici (născut la 14 iulie 1933, în comuna Colibaşi, judeţul Cahul), mareșalul nucului comun (Juglans regia L.), a aplicat, în premieră în spațiul ex-sovietic, metode și tehnologii rezultative de producere a materialului săditor de nuc altoit, fondând astfel un nou domeniu în agricultură – nucicultura bazată pe soi. Este unul dintre cei mai erudiți cercetători ai nucului din Europa și poate vorbi la nesfârșit despre lumea misterioasă a nucilor.

1. Numele nuc provine din limba latină (și semnifică fruct cu coajă tare, castan, migdal etc., copac cu astfel de fructe) nux, nucis, care, potrivit lui Marcus Terentius Varro (116–27 î. Hr.), ar proveni de la cuvântul nox – noapte (după culoarea închisă a scoarței copacilor bătrâni) sau, după mărturiile lui Dioscopide (sec. I d. Hr.), de la cuvântul noxius – vătămător – referitor la coaja verde (pericarp) și la despărțiturile interioare ale nucilor premature care provoacă arsuri în gură și în stomac (pirozis).
2. Nucile se bucurau de mare popularitate la romanii antici. La nunți și sărbători, nucile erau aruncate în calea mulțimii, ca simbol al belșugului și al bunăstării.
3. Denumirea științifică i-a fost atribuită nucului comun de către marele botanist Carl von Linné (1707–1778) prin utilizarea prescurtată a cuvintelor Iovis glans – Iuglans și a epitetului regia. Astfel, denumirea științifică a nucului comun este Iuglans regia L. Genul Iuglans L. a dat denumirea întregii familii Iuglandaceae Lindl. Lui Iovis glans, adică ghinda lui Jupiter – Zeul cerului și Stăpânul zeilor, spre deosebi de alte nucifere (castanul), i s-a adăugat epitetul ,,regalˮ.
4. Denumirea nucului în limba rusă este Грецкий орех. Acest fapt a generat o traducere eronată în spațiul actual al Republicii Moldova, puternic influențat de limba rusă. Mulți îl numesc Греческий орех (nuc grecesc), considerându-l a fi de origine din Grecia. În realitate, nucul a pătruns în Rusia veche din Bizanț, pe care strămoșii rușilor îl numeau Греки (,,Путь из Варяг в Грекиˮ), de unde și denumirea Грецкий орех (vezi С. Г. Жилин, Жизнь растений. Том 5 (1), Москва, Просвещение, 1980, c. 329-342).
5. La popoarele romanice din cuprinsul Imperiului Roman, denumirea nucului derivă din latinescul nux: nuc – la români (cum s-a arătat mai sus); noce – la italieni; nogal – la spanioli. La periferia Imperiului Roman și la vecinii săi germanici și slavi însă, denumirea nucului provine de la cuvântul Walch (din germana veche): Walnuss – la nemți; walnut – la englezi; walnod – la danezi. Cu acest cuvânt (walch) erau numiți străinii, romanii, dar și românii – valahii. În limbile de proveniență slavonă, nucul se numește valah: волохський горiх – la ucraineni; orech vlassky – la cehi; orzech wloski – la polonezi.
6. Miezul de nucă, produs complex și concentrat, conține principalele substanțe nutritive energetice: lipide (grăsimi) – 50,0-78,6%; proteine – 7,2-20,9%; glucide (hidrați de carbon, zahăr) – 4,3-15,0%, precum și substanțe minerale și vitamine. Valoarea energetică a nucilor este destul de înaltă – 612-850 kcal la 100 g de miez, în această privință aproape egalându-se cu untul. Grăsimile de nuci sunt sănătoase și pot chiar reduce obezitatea. Grație valorii energetice înalte, miezul de nucă este recomandat și se aplică la restabilirea puterilor în caz de surmenare, neurastenie etc. Nucile au atras deseori atenția exploratorilor și călătorilor ca un aliment concentrat și noninterșanjabil (care nu se sintetizează în organismul uman și trebuie considerat drept hrană). Astfel, astronauții folosesc în zborurile cosmice paste și alte produse din miez de nucă, fapt prevăzut încă de K. E. Țiolkovski. Tur Heyerdahl, în călătoriile sale marine, introducea în rația alimentară a echipajului miez de nucă. Militarii americani din unitățile de desant aerian foloseau, în timpul operațiilor, tablete de ciocolată cu miez de nucă.

7. Miezul de nucă este un produs alimentar cu efect benefic în cazul unor afecțiuni. Faptul că miezul de nucă este bogat în aminoacizi esențial noninterșanjabili (inclusiv lizina), în acizi polinesaturați (linolic, linolenic) și mononesaturați (oleic), precum și în vitamine, elemente minerale, polifenoli etc., nucile constituie un produs alimentar cu efecte benefice asupra consumatorilor în cazul unor astfel de afecțiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul zaharat. E demonstrată influența favorabilă a miezului de nucă în privința tensiunii arteriale. Folosirea controlată a nucilor, care ar duce la substituirea grăsimilor prin cele de nucă, permite diminuarea colesterolului în sânge, având o mare însemnătate în tratamentul și profilaxia aterosclerozei. Consumul regulat de miez de nucă în stare proaspătă contribuie, prin vitamina B1, la scindarea acidului piruvic, care se formează prin oxidarea hidraților de carbon în organism, aceasta exercitând o acțiune dăunătoare (dereglări cardiovasculare și gastrointestinale); prin intermediul vitaminei A și B2 ia parte în procesele de percepție a luminii în ochi.
8. Miezul de nucă se utilizează în scopuri terapeutice. Medicii consideră că miezul, bogat în mangan și fosfor, trebuie aplicat pentru funcționarea normală a inimii și creierului. Fiind bogat în săruri de cupru și zinc, miezul de nucă contribuie la formarea hemoglobinei în sânge. Este utilizat în caz de anemie, deoarece conține fier și cobalt. Datorită potasiului, magneziului, iodului se folosește la combaterea bolilor nervului sciatic. Conținutul bogat de iod este recomandat pentru activitatea normală a glandei tiroide. Bolnavilor cu aciditatea sucului gastric ridicată li se recomandă să consume zilnic 25-100 g de miez de nucă. Pentru reglarea hipertensiunii se recomandă zilnic consumul a 100 g de miez de nucă cu miere de albine. Nuca contribuie la scindarea acidului lactic, care provoacă (prin acumulare) îndesarea (tasarea) țesutului muscular al inimii, iar ca rezultat apare aritmia, stenocardia, ameliorarea tensiunii. Nucile pot reduce cu circa 20% cazurile de deces prematur. Uleiul de miez de nucă este recomandat în cazuri de conjunctivită, nefrolitiază, la ungerea arsurilor și rănilor care se cicatrizează cu dificultate. Are proprietăți de tonificare a pielii. În cosmetică se utilizează în componența cremelor împotriva ridurilor, cremelor regeneratoare pentru pielea uscată, pentru restabilirea pielii vătămate, în balsamurile pentru buze. Grăsimile nesaturate din ulei rețin apariția sclerozei, împiedică dezvoltarea celulelor cancerigene, micșorează colesterina în sânge; se folosește cu succes în cazul hepatitei cronice, ca remediu purgativ, împotriva viermilor intestinali. După operații grele și stresuri e folositor balsamul de nucă cu frunze de aloe și miere de albine în proporție de, respectiv 500 g, 100 g, 300 g. Se administrează câte o lingură de trei ori pe zi cu jumătate de oră înainte de masă. În farmacii poate fi găsit uleiul de nucă ,,Bumapoviciˮ. El conține vitaminele A, B, C, E, acizi grași seminesaturați noninterșanjabili, macro- și microelemente (zinc, cupru, iod, calciu, magneziu, fier, fosfor, cobalt), substanțe biologic active. Nucile contribuie la creșterea calității spermei și fertilității bărbaților.

9. Utilizarea nucilor verzi premature și a frunzelor. Fructele premature de nuc sunt bogate în vitamina C (3000 mg %). Din fructele premature s-a obținut un concentrat lichid cu conținut în acid ascorbic de 1,0-2,0 %, acizi organici 2,3-2,9%, precum și fier, fosfor ș.a. Se recomandă în caz de hipoavitaminoză, ca remediu pentru îmbunătățirea metabolismului și în calitate de tonic general. În popor, din nuci se fac dulcețuri, marinate, tinctură, se obțin vitamine. Medicamentele preparate din nucile premature sunt recomandate în cazuri de polichistoză, afecțiuni ale rinichilor și plămânilor, infecțiuni intestinale, boli cronice de piele, pentru eliminarea paraziților intestinali. La începutul anilor 1970, geograful M. P. Todică, fost rector al Institutul Pedagogic din Tiraspol, a elaborat o tinctură din nuci premature pe bază de gaz de lampă, aplicată la tratarea mai multor maladii (radiculitei, ulcerului, polipilor, negilor, prostatitei și chiar a cancerului). Vestea despre acest preparat senzațional (numit ,,Todicampˮ) a ajuns până la Vladivostok. Se zice că însuși Leonid Ilici Brejnev, secretar general al PC al URSS, s-ar fi tratat cu acest produs. Cu toate că efectul pozitiv în urma aplicării preparatului a fost confirmat de autorități în domeniu, medicamentul așa și n-a fost recunoscut în mod oficial. Unii autori consideră cu utilizarea fructelor premature de nuc pentru obținerea concentratelor vitaminoase nu este rațională și că, în acest scop, este mai bine de folosit frunzele tinere bogate în vitamina C – 2000-2200 mg% masă verde recoltate pe la mijlocul perioadei de vegetație (iunie – prima jumătate a lunii iulie). Pentru a obține vitamina C în cantități mari, se utilizează lăstarii tineri cu frunze de la puieții de nuc cultivați în plantații speciale îndesite, care se cosesc cu combinele de 2-3 ori în decursul perioadei de vegetație. Vitamina C participă în procesul de oxidare-reducere, schimbul protetic al colesterinei, la sinteza hormonilor steroizi, formarea oxiprolinei întrebuințată la sinteza structurilor țesutului conjunctiv. Frunzele de nuc mai conțin vitaminele B1 (tiamina), P (riboflavina) și provitamina A, care, de asemenea, joacă un rol important în procesele vitale ale organismului. În medicina științifică, glicozida juglonă obținută din nuc se utilizează sub formă de unguent sau soluție hidroalcoolică în combaterea tuberculozei pielii, stafilococilor. Pentru vindecarea lupusului tuberculos a fost propus preparatul caryon, obținut din frunze de nuc. La finele anilor 1940, la Institutul Agricol din Chișinău, L. Aizenberg împreună cu colaboratorii au elaborat o metodă de obținere a juglonei, ulterior, începând cu în anul 1961, produsă la Fabrica de Produse Zooveterenare din orașul Ungheni.

10. Potrivit sintezei bibliografice a lui Alexandru Jolondcovschi, autorul cărții ,,Odă nuculuiˮ (2006), din nuci se pot realiza zeci de rețete culinare. De exemplu, din miez de nucă se pot obține 10 rețete de plăcintă, 13 rețete de torturi, 11 rețete de prăjituri, 11 rețete de biscuiți, 35 rețete de salate. Sunt consemnate 11 rețete de dulcețuri și băuturi din nuci premature. Pentru a ne menține și a fortifica sănătatea este necesar să consumăm zilnic câte cinci nuci.
    
    Ion XENOFONTOV, ENCICLOPEDIA CURIOZITĂȚILOR. TRECUT ȘI PREZENT