Când a crescut ceva mai mărișor, Vladimir Mușcinschi din Vasilcău, era martor când oamenii din sat vorbeau că bunelul său de pe mamă, Dumitru Pogorevici, fusese trimis în Siberia de bunelul său de pe tată, Profir Mușcinschi, care în 1949 era președinte al Sovietului Sătesc.
Nepotul, Vladimir Mușcinschi, povestește: “Bunelul Dumitru, când s-a întors din Siberia, a trăit bine cu bunelul Profir; se întâlneau în cumpănii. Nu s-au urât unul pe altul, s-au împăcat.”
Moș Dumitru Pogorevici a fost deportat împreună cu soția și cei trei copii mai mici, ca alte mii de moldoveni, în Siberia în 1949. A lăsat în Vasilcău casă și masă, oloiniță și batoză, hectare de pământ, și a pornit spre Siberia cu câteva haine și ceva de mâncare.
Harnic și cu principii, Dumitru Pogorevici a fost în viață; acolo, la Șadrinsk, unde au fost deportați, i-au cazat la începuturi pe toți într-o baracă. N-a vrut așa trai. Și-a săpat un bordei în pământ și a trăit aparte cu familia. Iar în primăvară și-a construit casă nouă, frumoasă, ca cea de acasă, de la Vasilcău.
