Vindeau droguri pe Telegram – doi tineri au fost condamnați la 7 și 5,3 ani de închisoare

0
6

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea a două sentințe de condamnare în privința a doi tineri, în vârstă de 29 și 25 de ani, recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor, substanțelor etnobotanice sau a analogilor acestora, în scop de înstrăinare.

  Prin sentințele pronunțate, primul inculpat, originar din Tiraspol, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar cel de-al doilea – la 5 ani și 3 luni de închisoare, cu executarea pedepselor în penitenciar de tip închis. De asemenea, ambii inculpați au fost privați de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități legate de gestionarea substanțelor narcotice, psihotrope sau a analogilor acestora, pe un termen de 5 ani, respectiv 3 ani.

Potrivit materialelor cauzei penale, inculpații au acționat împreună cu alte persoane aflate în curs de identificare, implicate în distribuirea ilegală a drogurilor prin intermediul magazinelor online de pe platforma „Telegram”.

În cadrul activității infracționale, aceștia preluau cantități mari de droguri, le porționau, le reambalau și le ascundeau în diverse locații din municipiul Chișinău și din alte zone. Ulterior, coordonatele și imaginile ascunzișurilor erau transmise prin aplicații securizate, pentru a fi ridicate de cumpărători sau de alte persoane implicate în distribuirea ilegală a drogurilor, inculpații primind în schimb recompense financiare.

În urma perchezițiilor efectuate:

– de la primul inculpat, în anul 2024, la domiciliul său temporar din municipiul Chișinău, au fost ridicate 337 g de marijuana și 1.490 g de mefedronă;

– de la al doilea inculpat, în anul 2025, la domiciliul său temporar și în automobilul personal, au fost ridicate 1.062 g de marijuana și 508,678 g de hașiș.

Cantitățile depistate constituie droguri în proporții deosebit de mari, informează procuratura.md.

În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul de 29 de ani nu și-a recunoscut vina, în timp ce inculpatul de 25 de ani și-a recunoscut vina.

Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentințelor de condamnare.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentDe la o tentativă de suicid neelucidată la ultimul bilet de adio. Mărturii ale celor care au cunoscut-o pe Liudmila Vartic
Articolul următorAstăzi a fost relansată campania de comunicare privind recunoașterea timpurie a semnelor accidentului vascular cerebral
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.