(Video/foto) Detalii de la sfințirea bisericii noi din Racovăț

0
411

Biserica cu hramul „Sf. Prooroc Ilie” din satul Racovăț a fost sfințită la 15 noiembrie. Slujba praznicală și sfințirea bisericii, precum și a unei troițe de la intrarea pe teritoriul cimitirului, au fost oficiate de Episcopul de Soroca Ioan Moșneguțu, împreună cu un sobor de preoți. Zeci de creștini au participat la eveniment.

Acest lăcaș a fost construit de la temelie, în locul unei biserici vechi, pe teritoriul cimitirului din sat. Parohul bisericii, părintele Andrei Bevza, ajutat de locuitorii satului și racovițenii aflați peste hotare, au realizat această frumoasă inițiativă, contribuind cu bani, muncă fizică și gânduri luminoase. Construcția a demarat la 11 august 2011.
În Racovăț sunt două biserici, prima biserică poartă hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți zilele trecute. Această biserică poartă hramul „Sf. Prooroc Ilie” și se află în partea de nord a localității, unde locuiește aproximativ un sfert din populația satului.
Sătenii sunt foarte bucuroși că au un locaș pentru rugăciune mai aproape de casă și nu sunt nevoiți să treacă râpa ce desparte satul în două, pentru a ajunge la cealaltă biserică. Mai cu seamă că, pe timp ploios sau iarna pe ghețuș, e tare anevoios drumul. Enoriașii își amintesc și acum de începutul construcției și cum decurgeau lucrările. Deseori racovițenii îl găseau pe parohul bisericii cocoțat pe vârful construcției, alături de lucrători, fapt care îi face să aprecieze duhovnicul și mai mult. După o mobilizare totală, racovițenii din toate colțurile satului se bucură de această realizare.

În ziua sfințirii, creștinii s-au adunat la biserică și au asistat la slujbă. Mai multe persoane, inclusiv ctitorii bisericii, au fost menționate cu diplome pentru implicare activă și sprijinul parohiei. La rândul său, parohul bisericii Andrei Bevza a fost decorat de către Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, și cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir cu dreptul de a purta Crucea cu pietre scumpe. Vlădica a menționat că, la anul viitor, părintele Andrei va primi dreptul de a purta Mitra, o distincție preoțească.

Anastasia Nartea, enoriașă: ”Biserica s-a construit repede. A sărit lumea și a pus mână de la mână și a pus bani. S-a construit, dar a fost muncă mare. Preotul a lucrat în rând cu oamenii, se dezbrăca și se apuca de lucru. Tare ne este ușor acum, căci noi suntem pensionari, bătrâni și ne este aproape biserica”.

Claudia Maxim, ctitor: ”Am sprijinit construcția bisericii pentru că ne-am gândit că ar fi bine să avem un locaș sfânt și pe partea asta de sat. Este lume în vârstă, care nu poate urca dealul, nu este o punte să le fie mai ușor. Am decis cu soțul să ne implicăm, dar și părintele ne-a rugat să punem umărul. Cu părere de bine, lumea este unită, când a fost vorba de ajutat la biserică, fiecare a acceptat. De aceea am ajuns azi să ne bucurăm cu toții”.

Maria Ungureanu, enoriașă: ”Înainte aici era o biserică mică, veche. Pe timp rece era foarte frig în ea, podeala era putredă. Acum ne bucurăm că venim la biserică nouă, ne rugăm, ascultăm de cuvântul părintelui Andrei. Cu ajutorul Domnului, a părintelui și a sătenilor s-a făcut lucru mare”.

Nicolae Fedico, enoriaș: ”Am început lucrările acum vreo șase ani și bogdaproste lui Dumnezeu că o vedem așa frumoasă. Cu ajutorul părintelui Andrei, care a participat de la prima piatră, am scos-o în capăt. Suntem bucuroși că toți au susținut lucrările, lumea a făcut donații, au gătit mâncare, toți au ajutat, din întregul sat”.

Nina Bejenaru, enoriașă: ”Suntem mândri că am ajuns în așa zi. Împreună am ținut piept tuturor greutăților și s-au făcut lucruri frumoase. Aici venim la slujbe, aici se botează și se cunună locuitorii satului. Astăzi este o zi însemnată și ne bucurăm de prezența atâtor preoți și de această frumoasă slujbă de sfințire a bisericii”.

Ion Borozan, primarul satului Racovăț: În numele primăriei și consiliului local exprim calde felicitări cu prilejul acestei frumoase sărbători. Îl felicităm și pe părintele Andrei cu realizarea pe care a săvârșit-o. La mai mult și la mai mare!

 

Părintele Andrei Bevza: ”Sunt foarte fericit că astăzi s-a sfințit biserica cu hramul „Sf. Prooroc Ilie”. Biserica a fost construită, cum a remarcat și preasfințitul Episcopul Ioan, într-un timp foarte restrâns. A fost depusă multă muncă a oamenilor, dar și multă dragoste a oamenilor față de Dumnezeu, față de biserică. Căci fără dragoste nimic nu este. Aduc mulțumiri tuturor celor care au contribuit la construcția bisericii, la construcția troiței instalate la intrarea în cimitir”.

Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu: ”Biserica în fiecare localitate este instituția primordială, este un factor educațional pentru toate vârstele și toate generațiile. Ne bucurăm foarte mult că aici, la Racovăț, a fost construită o nouă biserică, pe locul unei vechi biserici. Ne bucurăm că de la vechea biserică se păstrează o frumoasă amprentă: două icoane ce au fost repuse în catapeteasma nouă, de o valoare culturală deosebită. Avem deplina certitudine că și de acum încolo părintele Andrei, prin vasta sa activitate pastoral-misionară, cultural-educațională, va contribui la creșterea și educația tinerei generații din acest sat. Or, biserica este pentru fiecare un bastion al dragostei și al creșterii noastre în Hristos”.

GALERIE FOTO

Articolul precedentPortretul unor politicieni moldoveni: PICIOARE DE CAL, BURTĂ DE IAPĂ, GURĂ DE LUP ȘI… OBRAZ DE SCOARȚĂ
Articolul următorUrmează o săptămână bogată în evenimente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.