(VIDEO) Colindele sorocene au ajuns la Viena  

0
291
Sorocenii au cântat la Festivalul muzicii corale de Crăciun la Viena

Membrii corului Orantis, dar și lucrători din domeniul culturii din raionul Soroca, au participat la tradiționalul eveniment desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă Festivalul muzicii corale de crăciun “Adventsingen Wiener Rathaus-Festsaal”. Sorocenii au fost invitați de primăria orașului Viena, unde au prezentat colindele noastre și jocurile cu măști zoomorfe.

Festivalul s-a desfășurat la primăria capitalei austriece, unde au evoluat coruri din toată lumea. Corul Orantis a evoluat cu un program de colinde, dar și cântece tematice în limba germană. Iar alți membri ai grupului din Soroca au prezentat jocuri cu măști zoomorfe.

Sursa video: facebook.com/snejana.rotari

 “Am avut un program de colinde populare, colinde de autori basarabeni cât și de autori de peste Prut. Dar am avut și colinde în limba germană care au bucurat mult publicul. Am evoluat 30 de minute. Am avut și un joc zoomorf Căprița și Căluțul, dar și atributele care însoțesc sărbătorile de iarnă. Am cules aplauze multe, semn că publicului i-a plăcut programul nostru”, a menționat Veronica Chițan, profesor, dirijor al corului Orantis.

Acest festival are loc anual la Viena, iar sorocenii nu participă pentru prima dată, menționează Grigore Bucătaru, șeful Secției raionale Cultură și Turism.

Invitația se datorează doamnelor Lucreția și Sifora, românce care locuiesc la Viena și se ocupă de organizații de caritate, dar și relațiilor de prietenie pe care le au corurile Orantis și corul din comuna Foeni, Timișoara”, a precizat Bucătaru.

La Palatul Schönbrunn, coriștii din Soroca au participat la liturghia de dimineață în capela castelului.

Sursa video: facebook.com/snejana.rotari

Totodată, sorocenii au avut parte de un program cultural, inclusiv o excursie la Muzeul Mozart.

Nu este pentru prima dată corul Orantis participă la Târgul de Crăciun din Viena. Asemenea turneu a avut loc la 2010. Anume de acolo a apărut idea creării la Soroca a unui Iarmaroc de Crăciun, eveniment care a devenit o frumoasă tradiție la noi.


Articolul precedentJoi, 12 decembrie, la Kiev se va discuta și despre construcția podului de la Cosăuți
Articolul următorLilia Pilipețchi: ”Noi o să demonstrăm faptele și atunci o să concluzionați”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.