„Eu cu politica n-am treabă!” – o expresie des întâlnită pe ulițele Moldovei și la mesele unde vorba e mai lungă decât paharul. Dar tocmai această „nepăsare” este cea care, în timp, face ca statul să ajungă de râsul lumii. Și, ca să completăm tabloul tragicomic, mai există și practica vânzării votului: un mic favor, o sacoșă cu produse, un pumn de bani. Finalul? Țara întreagă se trezește amanetată, iar cetățeanul rămâne cu mâinile goale și cu buletinul de vot „pe veci cumpărat.”
Nepăsarea – prima cărămidă spre ruină
Indiferența față de viața politică seamănă cu povestea vecinului care vede foc la casa de alături, dar spune liniștit: „Nu-i treaba mea!”. În realitate, focul se întinde și la gospodăria lui, iar atunci e prea târziu să mai stingă flăcările.
Când cetățenii nu se interesează de politică, lasă spațiu gol în care se instalează, comod, corupția, impostura și nepăsarea autorităților. Statul, lipsit de vigilența celor care îl compun, ajunge pe mâna celor care au interes să-l folosească drept vacă de muls.
Votul – nu e marfă de piață
„Ce mare lucru să votez pe X, dacă îmi dă o sută de lei?” – se întreabă unii. Iar aici intervine ironia amară: pentru acea sută de lei, vânzătorul de vot își amanetează viitorul, drumurile pe care va merge, spitalele în care va ajunge, școala în care își va trimite copiii.
E ca și cum ai vinde acoperișul casei pentru o sticlă de vin, urmând să trăiești apoi sub ploaie. Ori cum ar zice Caragiale: „Să trăiți bine cu banii de azi, dar să nu vă supărați dacă mâine statul vă lasă desculți.”
Pilde și morală amară
-
Pilda boului și a ogorului: Dacă nu ari pământul, se umple de buruieni. Tot așa, dacă nu cureți politica prin vot conștient, buruienile corupției cresc nestingherite.
-
Pilda cumpărătorului naiv: Cine își vinde votul pe un bacșiș, seamănă cu cel care își dă calul pe o sticlă de rachiu, ca apoi să tragă singur la plug.
-
Morala simplă: Votul nu e o monedă de schimb pentru o masă caldă, ci cheia prin care decizi cum vei trăi tu și urmașii tăi.
Politica nu e o farsă de salon, ci scenariul după care se scrie viața de zi cu zi a fiecăruia. Nepăsarea și vânzarea votului nu doar că jefuiesc viitorul, dar transformă cetățenii într-un public care aplaudă, fără voie, piesa absurdă a propriei decăderi.
Morală în stil caragialesc: „Dormi liniștit, alegătorule, că de treburile tale se ocupă alții! Dar să nu te miri când, trezindu-te, găsești casa vândută, pământul ipotecat și viitorul pus la mezat… pe doi lei și o promisiune deșartă.”
