Unii se și mai retrag – Grigore Belostecinic, candidatul PSDE la prezidențiale, a decis să se retragă din cursă

0
129
  Candidatul Partiodului Social Democrat European (PSDE) la funcția de președinte a Republicii Moldova, Grigore Belostecinic a decis să patricipe la viitorul scrutin în postură de simplu cetățean căruia îi pasă de viitorul propriei țări.
 „Am fost invitat la discuții cu mai mulți lideri de partide politice, în vederea unei eventuale participări la acest scrutin, iar cel mai mult acestea au avansat cu conducerea PSDE, partid care susține plenar vectorul european în dezvoltarea Republici Moldova, economia liberă, de piață, în dezvoltarea economică a țării, dar care să aibă și o vădită orientare socială, adică să fie pusă în slujba întregii societăți. Sunt priorități pe care le susțin integral, în măsura în care în toate timpurile am fost și rămân a fi un susținător fidel al integrării europene a Republicii Moldova… Le mulțumesc liderilor partidelor politice care au văzut în mine un candidat demn de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi despre problemele, dar și perspectivele pe care le are Republica Moldova. Totuși, am decis că voi susține aceste deziderate nu din postura de candidat la prezidențiale, dar ca membru al mediului academic, din care fac parte, și ca simplu cetățean, căruia îi pasă de viitorul propriei țări. Așa să fie și să ne ajute Dumnezeu!”, scrie politicianul pe pagina sa de Facebook

Articolul precedentDumitru Chistol: În raionul Soroca am avut parte de o ploaie liniștită. Nu a fost nevoie de intervențiile noastre
Articolul următorMinisterul Sănătății a demarat o anchetă în cazul tinerei decedate urmare a unei intervenții de micșorare a stomacului la o clinică privată
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.