Primul tur al alegerilor noi pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău au nevoie de o disecare minuțioasă a diverselor lui componente obiective și subiective. O vom face mai pe larg puțin mai târziu. Acum însă, pe urme fierbinți, este nevoie să scoatem câteva învățăminte ale acestei etape.
- Primul și cel mai important învățământ este că în ciuda manipulărilor extinse în timp și în spațiu, a atacurilor dure concertate administrativ și mediatic și a campaniei hibrid de învălmășire a electoratului, acțiuni practicate de guvernarea binomului Plahotniuc-Dodon , alegătorii Capitalei au demonstrat imunitate la ele și au votat rațional candidatul mai experimentat în luptă și cu șanse reale de se opune planurilor regimului mafiotic;
- Alegătorii din Chișinău* au reconstituit pentru anul 2018 scara pericolelor existente și a priorităților în lupta pentru combaterea, neutralizarea și anihilarea lor. Primul în această ordine este pericolul venit dinspre regimul oligarhic și planul lui de transformare a Chișinăului în sinecură și a Republicii Moldova în proprietate mafiotică îngrădită într-o zonă gri, departe de România și Uniunea Europeană.
- Alegătorii din Chișinău au arătat la 20 mai un cartonaș galben forțelor politice de dreapta, anti-oligarhice, pro-europene și unioniste. Cartonașul a fost sub forma absenteismului accentuat la urne, arătat pentru egoismul politic care a descurajat prin incapacitatea de a se coagula pe o platformă unică în lupta contra unui pericol extrem de grav, întruchipat de binomul Plahotniuc-Dodon.
- Alegătorii din Chișinău au putut distinge misiunea hibridă falsă a unor lideri și forțe politice participante la scrutin având un mesaj anti-oligarhic debordant, dar țintit machiavelic să aducă dividende electorale însuși regimului oligarhic;
- Alegătorii Chișinăului românesc au respectat opțiunea lor unionistă și au acordat candidatului lor sprijinul de onoare necesar, dar majoritatea lor a votat candidatul cu șanse reale reieșind din conștientizarea pericolului real care îl colportă pentru cauza reîntregirii un regim politic împletit din mafia autohtonă și coloana a cincea rusească.
- Alegătorii Chișinăului românesc au arătat că sunt mai uniți, mai întreprinzători și mai pragmatici în urmarea pașilor care îi are de făcut în vederea împlinirii interesului național de reîntregire și integrare decât unele forțe politice.
- Votul din 20 mai este un semnal puternic de mobilizare date de Alegătorii din Chișinău forțelor politice anti-oligarhice, pro-europene și unioniste pentru a obține victoria finală și decisivă a candidatului anti-oligarhic în turul doi din 3 iunie, dar și un îndemn pentru un comportament adecvat în campania din toamnă a acestui an.
Valeriu Saharneanu
*Alegătorii din Chișinău – aici, electoratul de dreapta anti-oligarhic, pro-european și unionist