Un bărbat de 22 de ani, domiciliat în orașul Soroca, riscă până la 10 ani de închisoare, fiind suspectat de sustragerea pe ascuns a mijloacelor bănești ale altor persoane, prin efectuarea tranzacțiilor on-line de la card la card, informează poliția.
Acesta aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, Federației Ruse și Spaniei ar fi sustras pe ascuns din conturi de carduri bancare, prin efectuarea on-line a transferurilor bănești P2P de la card la card, a peste 200 000 de lei, cauzând daune materiale în proporții mari.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, s-a stabilit că în perioada iunie 2019 – aprilie anul 2020, suspectul acționând de comun acord cu alte persoane, ar fi utilizat aplicațiile de mesagerie rapidă și profile din rețelele de socializare, contactând peste 60 de persoane sub pretextul procurării bunurilor plasate spre vânzare de către aceștia, pretinzând că urmează să le achite prin transfer la card bancar.
Ulterior, după obţinerea numerelor de carduri bancare, parolelor secrete (CVV) și datelor confidențiale de logare ale părților vătămate în aplicaţiile de tip „Internet/Mobile Banking”, efectua ilicit transferuri on-line de la card la card, fără știrea și acordul posesorilor cardurilor bancare.
Menționăm că în urma multiplelor scrisori expediate în adresa organelor de aplicare a legii din Spania prin intermediul canalelor Interpol, bărbatul a fost localizat și reținut, după care a fost predat autorităților din Republica Moldova.
În prezent persoana se află în custodia statului fiindu-i aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă, iar dacă va fi găsită vinovată riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani. În acest context, poliția atenționează cetățenii asupra nedivulgării datelor bancare altor persoane, în caz contrar riscă să devină victime ale escrocilor. La 16 noiembrie 2021, PCCOCS a remis cauza penală în instanța de judecată pentru examinare în fond, potrivit art.186 alin.(4) Codul penal.
sursa: politia.md