Un sat din raionul Teleneşti a rămas cu doar patru locuitori după ce doi dintre ei au fost omorâţi de către un vecin. Tragedia a avut loc duminica trecută, în casa victimelor, la o beţie. Poliţia a reţinut suspectul de crimă pentru 72 de ore. Acesta şi-a recunoscut fapta.
„Deplansându-se la faţa locului, poliţiştii au depistat că victimele erau un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 40 de ani care locuiau în concubinaj. De asemenea poliţiştii au depistat pe corpurile neînsufleţite semne de moarte violentă, preliminar de la lovituri”, a comunicat ofiţerul de presă IP Teleneşti, Irina Burdujan…Satul Dobruja, din raionul Teleneşti, are doar şapte locuitori. După crimă, aici au rămas doar patru oameni, care tot discută cele întâmplate.
– Sunt rudă cu bărbatul.
– Aveau copii împreună?
– Nu, ei copii nu aveau. Eu astăzi dimineaţă am fost telefonată şi mi-au spus, dar mai mult nimic nu ştiu, nu m-au informat nici pe mine cu nimic.
Potrivit primarului comunei Negureni, victimele ar fi fost omorâte de către un prieten de pahar. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, originar din satul Verejeni, raionul Telenești. „Au servit împreună, ei trei şi încă unul de la Negureni, patru. După aceea, s-a făcut o ceartă între dânşii şi au început să se lovească unul între altul. Am găsit două cadavre, încărcate de sânge şi lăsate la podea, uşa stricată de la intrare. Loviturile au fost cu nişte scânduri, metale, ce era în casă”, a afirmat primarul comunei Negureni, Grigore Munteanu. Bărbatul bănuit de dublul omor a fost anterior condamnat pentru o faptă similară, iar acum un an a fost eliberat înainte de termen. Oamenii legii au deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.
(canal2.md)