Un nou parc de agrement va apare pe harta Sorocii – în partea din deal a urbei

0
1288
  Un vis mai vechi a locuitorilor părții din deal a municipiului Soroca este gata să se materializeze. Chiar săptămâna viitoare, după cum scrie Serviciul de presă al primăriei, încep lucrările de construcție și amenajare.
Astfel, conform sursei, „…toate documentele tehnice necesare pentru începerea și executarea lucrărilor au transmise de Beneficiar (primărie) și primite de Antreprenor, care a câștigat licitația și urmează să efectueze toate lucrările”.  Proiectul „Crearea noilor oportunităţi de agrement prin amenajarea spaţiului public din strada Vasile Stroescu, mun. Soroca” va fi realizat cu suportul Programului „Comunitatea Mea”, finanţat de Guvernul American/USAID şi implementat de IREX. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca)

Articolul precedentLa iarnă, toți cetățenii vor avea căldură și lumină, indiferent de ce se întâmplă în republică și peste hotare
Articolul următorTrei surori, de 5,8 și 9 ani, au fost găsite moarte într-un iaz din Texas
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.