Un fir de ață – o poveste. Icoanele brodate care transmit istoria familiei Andriuță / VIDEO

0
261

În familia Lidiei Andriuță, tradițiile și meșteșugurile străvechi sunt păstrate cu sfințenie. De zece ani, Lidia își dedică timpul brodatului icoanelor, o activitate pe care a descoperit-o ca fiind adevărata sa pasiune abia mai târziu.

În copilărie, nu a acordat prea multă atenție acestei îndeletniciri, însă a fost inspirată de mama ei, care broda cu migală și dedicare. Această pasiune, transmisă din generație în generație, a prins viață și s-a transmis și fiicei sale mai mici. Mariana, fiica Lidiei, a îmbrățișat și ea această tradiție, iar broderiile lor continuă să păstreze vie tradiția familiei.

„Am văzut odată la o femeie icoane foarte frumoase, pe care le broda. Am făcut câteva fotografii și am venit acasă. I-am arătat soțului și i-am spus: „Vezi ce frumoase sunt icoanele acelei femei?” Atunci am decis să încep și eu să brodez. Am mers la biserică și am cerut voie de la părinte, așa cum se face. Soțul meu m-a întrebat: „Dar tu știi să coși?” I-am spus că da, și astfel am început cu o iconiță, două, pentru nepoții mei, fiecare având icoana care le poartă numele.”

Fiecare icoană realizată de Lidia este un simbol personal și emoționant, purtând o poveste aparte și o semnificație profundă pentru ea și cei dragi. Chiar și atunci când era stabilită în Rusia, Lidia continua să brodeze icoane, însă nu a vândut niciodată lucrările sale. „Terminam o icoană mică în două zile, dar pentru cele mari aveam nevoie de o săptămână,” a adăugat Lidia.

Cu toate că a avut ocazia să-și împărtășească arta și cu alții, Lidia a ales întotdeauna să ofere darurile sale fără a aștepta recompense materiale. „Îmi pare rău că nu am fost acasă atunci când părinții mei au murit. Acum, îmi dedic timpul pentru a lăsa ceva frumos în urma mea, ceva care va dăinui și va aduce bucurie celor care îl primesc.”


Articolul precedentDoi ofițeri de poliție din Soroca deconspirați: ar fi primit bani ca să treacă cu vederea o bătaie / VIDEO
Articolul următorInexistent sau nedescoperit: Tunelul misterios de sub Cetatea Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.