Cercetătorul român Adrian Restian vine cu vești cât se poate de bune. Acesta susține că pandemia de coronavirus ar putea să se termine peste aproximativ o lună. „Cred că într-o lună se va termina. E un vârf prea abrupt, și acum toți cei care nu respectă măsurile de protecție și sunt vulnerabili vor face boala, și rămân oamenii care sunt fricoși și care se vor imuniza treptat.”, a spus doctorul Adrian Restian la Medika TV.
Adrian Restian: „Eu când merg în magazin, nu stau foarte mult. Stau cât este nevoie”… Cunoscutul doctor mai spune că este importantă cantitatea de virus cu care itrăm în contact. „Este importantă și cantitatea de virus cu care intri în contact. De exemplu, eu când merg în magazin, nu stau foarte mult. Stau cât este nevoie, evit întâlnirile și stau cât mai puțin posibil. O să vedeți că după o lună se va întâmpla ceva ori cu virusul, ori cu noi și se va termina acest trend ascendent și chiar înspăimântător al numărului de cazuri”, a mai spus doctorul.