Recent, un bărbat din raionul Soroca a fost judecat pentru tentativă de viol. Incidentul a avut loc pe 7 iulie 2024, când bărbatul a încercat să întrețină un raport sexual neconsimțit cu o femeie.
În ședința de judecată, victima a explicat că locuiește singură și, în dimineața de 7 iulie, în jurul orei 10:00, a mers la o consăteană pentru a lua o căldare cu caise. După aceasta s-a îndreptat spre un magazin din apropiere, unde a cumpărat o pâine și 100 de grame de rachiu, pe care le-a consumat pe loc. După ce a terminat cumpărăturile, s-a pornit spre casă.
Ajunsă acasă și încercând să deschidă lacătul ușii, a observat un bărbat, prieten al fostului său concubin, care s-a apropiat de pragul casei. Acesta “și-a dat pantalonii cu tot cu chiloți în jos, până la genunchi… Femeia s-a speriat și cunoscând că are deja intenția să o violeze, repede l-a apucat cu mâna dreaptă de penis și l-a strâns.”
În timpul confruntării, bărbatul i-a răsucit mâna, dar femeia a reușit să-l lovească cu piciorul în regiunea genitală. Bărbatul a împins-o, făcând-o să cadă pe pragul casei, apoi i-a dat o palmă în față și a lovit-o cu capul de pragul ușii.
Instanța a analizat cu atenție probele și declarațiile martorilor, stabilind vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de articolul 27, alineatul (1) din Codul Penal. În urma deliberărilor, pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare a fost înlocuită cu o măsură de suspendare, sub condiția ca inculpatul să nu săvârșească o nouă infracțiune în termen de 2 ani.