Un bărbat declarat mort a înviat după 30 de minute

0
251

Un caz al fenomenului Lazăr – învierea biblică a omului de către Iisus Hristos – a avut loc în Tarquinia, Italia. Un libian în vârstă de 78 de ani a simțit dureri în piept, iar apoi a fost declarat decedat. O jumătate de oră mai târziu, bărbatul a deschis ochii și a întrebat despre copiii săi, transmite tv8.md cu rfeferire la ziare.com

După ce s-a simțit rău, o ambulanță a fost chemată să-l asiste pe bărbat, iar asistentele au stabilit că inima sa s-a oprit de două ori. Deși medicii au încercat să-i salveze viața, nu au reușit și, la scurt timp, l-au declarat pe libian mort.

Peste 30 de minute, bărbatul a „înviat”. Medicii au descris cazul ca fiind un caz tipic al sindromului Lazăr și ceea ce s-a întâmplat a fost că organele sale au început să funcționeze din nou.

Bărbatul libian a fost internat în spital și a fost certificat în stare stabilă.

Intervenția paramedicilor însoțiți de polițiști nu a fost lipsită de incidente. Câinele bărbatului a atacat un polițist care încerca să intre în apartament, conform autorităților. Polițistul a necesitat internare în spital, iar câinele a fost dus la un adăpost pentru animale.


Articolul precedentEducație pentru viitor: Adolescenții din Tabăra „Prietenia” au aflat cum să se protejeze de sarcinile nedorite și bolile cu transmitere sexuală
Articolul următorUn parc fotovoltaic, modernizarea bucătăriei gimnaziului și repararea acoperișului bisericii – așa vor fi investiți cei 1,9 mil. de lei din Premiul Reinhard Mohn, câștigați de Maia Sandu
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.