Ai noștri ca brazii!
În orașul Florești a avut loc Turneul Internațional la lupte greco-romane, dedicat memoriei campionului URSS, maestrului sportului, Boris Laza.
Evenimentul, organizat de DGECTS Florești, în parteneriat cu Școala Sportivă pentru Copii și Juniori Florești, a reunit sportivi de performanță din mai multe localități, inclusiv din afara Republicii Moldova. Unul din acești sportivi este și Alexandru Grincu, care s-a luptat exemplar și a intrat în posesia medaliei de aur… Povestește mama lui Alexandru, Mariana Grincu: „Feciorul meu practică luptele greco-romane de la vârsta de 9 ani, iar dragostea de acest sport vine de la tatăl său și de la fratele mai mare, care au obținut rezultate frumoase în acest sport. Fără îndoială, un mare merit îi revine și domnilor antrenor Iurie Bogdan și Veaceslav Bruma, care au depus foarte multă muncă pentru ca discipolul lor să obțină astfel de rezultate. De altfel, și în cazul lui Alexandru este valabilă înțelepciunea populară care spune că acel care muncește mult obține și rezultate pe măsură. Prima medalie Alexei a obținut-o în anul 2022, în cadrul aceluiași turneu, după care au urmat mai mult succes, atât în republică, cât și peste hotarele ei”.
Acest turneu Internațional la lupte greco-romane în memoria campionului URSS, maestru al sportului Boris Laza, a fost nu doar o competiție, ci și o celebrare a valorilor sportului, a respectului și a excelenței… (Ina RÂBALCHIN)