Trei tentative de contrabandă cu bunuri la frontiera de stat și alte ilegalități depistate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

0
52

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliției de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

  • șapte încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • trei tentative de trecere ilicită a bunurilor peste frontieră;
  •  un document falsificat a fost depistat la controlul de frontieră;
  • trei cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
  • doi conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor;
  • șase persoane în conflict cu legea au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu alte autorități de drept naționale.

Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 39 446  traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 20 613 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 23 043 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 10 604 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în RM – 5 576 treceri.

Articolul precedentFNF îşi propune să lanseze cooperative de întreprinzători
Articolul următor(VIDEO) Campanie de sensibilizare a autorităților pentru salvarea schitului rupestru “Peştera Bechir”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.