În contextul mai multor falsuri apărute în spațiul public, Ministerul Muncii și Protecției Sociale vrea să asigure cetățenii că absolut toate gospodăriile care au depus cerere pentru a primi compensații în factură și le-a fost atribuit un grad de vulnerabilitate energetică vor primi compensațiile în factură, inclusiv retroactiv, cu tarifele corespunzătoare categoriei de vulnerabilitate energetică. Despre aceasta scrie social.gov.md
Consumul energiei a 16 684 de gospodării înregistrate în Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică” este facturat prin asociație/întovărășire pomicolă/cămin sau alte forme juridice. Unele gospodării, care au primit mai devreme factura pentru luna noiembrie prin intermediul asociațiilor, nu și-au regăsit compensațiile în factură. Ținem să asigurăm toți cetățenii aflați într-o astfel de situație că vor primi compensația pentru luna noiembrie retroactiv, în factura pentru luna decembrie.
Dacă există consumatori care au primit deja facturile și de la alți furnizori, fără compensațiile indicate, dar le-a fost atribuit un grad de vulnerabilitate, aceștia se pot adresa cu o plângere la adresa electronică suport@compensatii.gov.md.
De asemenea, venim cu o precizare referitoare la compensațiile la energia electrică: de compensații la energia electrică beneficiază doar consumatorii casnici pentru care energia electrică reprezintă principala sursă de încălzire pe perioada rece a anului și întrunesc toate condițiile următoare:
1. consumatorii casnici au înregistrat un consum mediu lunar de electricitate de cel puțin 250 kWh/lună în perioada rece precedentă;
2. consumatorii casnici nu sunt conectați la furnizarea centralizată de energie termică, sau au înregistrat un consum mediu lunar de energie termică mai mic de 0,3 Gcal/lună în perioada rece precedentă;
3. consumatorii casnici au înregistrat un consum la gazele naturale mai mic de 80 m3/lună în perioada rece precedentă.
Gospodăriile pentru care energia electrică nu este sursa principală de încălzite nu sunt eligibile pentru compensații.
Pentru compensația în factură la energie electrică au fost calificate, conform tuturor criteriilor enumerate mai sus, în jur de 6 000 de gospodării casnice. Consumatorii care au depus cerere pentru a primi compensații la energia electrică, însă aceasta nu reprezintă principala lor sursă de încălzire, vor primi compensații în factură fie pentru gaze naturale, fie pentru energie termică, în funcție de care este sursa principală de încălzire a acestora.
Cetățenii care nu s-au calificat după criteriul de consum mediu lunar de electricitate de cel puțin 250 kWh/lună în perioada rece precedentă și consideră că a fost comisă o greșeală se pot adresa cu o plângere la adresa: suport@compensatii.gov.md.