În satul Cerlina, între dealuri și livezi, s-a născut un băiat care avea să vadă lumea altfel. Pe numele său, Igor Zubco, nu era doar un copil cu talent la desen. Era un copil care simțea că în spatele fiecărui copac, fiecărei frunze, fiecărui chip, există o poveste. Iar el voia să o spună — nu cu vorbe, ci cu pensula.
Copilăria sa a fost presărată cu gesturi mici, dar pline de simbol. Casa în care a crescut era simplă, dar plină de frumusețe autentică. Tatăl său, și el cu o legătură tainică față de artă, i-a fost primul mentor, iar mama, cu ale sale broderii migăloase, i-a arătat că frumusețea se ascunde în detaliu cu răbdare.
„Dragostea pentru frumos a venit din sânul familiei”, spune Igor. Și poate tocmai de aceea, de la o vârstă fragedă, a știut că drumul lui este unul artistic. După clasa a patra, a plecat la Chișinău, la studii. Era încă mic, dar cu o maturitate aparte în suflet. La școală, nu a avut parte de lejeritate. Lecțiile se terminau la ora 3, dar adevărata muncă abia începea. „După o mică pauză, trebuia să aducem 30-40 de schițe a doua zi. Zi de zi, n-aveam timp de odihnă. Muncă, efort, oboseală, dar și o sete nebună de a învăța.”
A trăit în Europa – Germania, Estonia, Italia, Franța… A pictat în piețe vechi, în parcuri, pe străzi. A simțit cum privirile oamenilor i se opresc pe lucrările sale, nu cu mirare, ci cu emoție. „Am arătat că moldovenii nu sunt doar constructori, cum se crede adesea. Noi putem crea. Putem aduce frumusețe. Am făcut lucrări în Germania care au stârnit uimire.
Igor Zubco nu face pictură comercială. Nu se regăsește în licitații, expoziții forțate, în vitrine poleite. Crede cu tărie că fiecare lucrare își găsește locul în mod firesc, acolo unde e dorită cu sufletul. „Fiecare om are gustul lui. Arta nu se bagă pe gât. Se oferă. Se lasă descoperită.”
Pictează realist. Iubește portretele, dar mai ales natura. Natura care rămâne neschimbată, chiar dacă omul se schimbă. „Un portret azi e tânăr, mâine îmbătrânește. Natura – ea rămâne vie. Drumurile, copacii, dealurile – ele spun povestea noastră.” Nu are un program fix. Lucrează ziua, dar și noaptea. Uneori până la trei dimineața. „Eu nu conduc timpul. Timpul mă conduce pe mine.”
Este și un pasionat colecționar. De timbre, monede, obiecte vechi. Spune că fiecare are o poveste, o urmă de viață. „Frumosul nu e doar în pictură. Frumosul e în ce a fost și în ce rămâne. În lucrurile mici, în lucrurile uitate.”
A revenit în satul natal, Cerlina, cu dorința de a dărui ceva înapoi. La școala din localitate, pictează o lucrare simbolică – o scară de cărți care urcă spre lumină. „E ideea doamnei directoare – înțelepciunea ca un drum în sus. Și eu doar o pun în culoare.”
Pentru Igor, pictura nu este doar profesie. Este menire. „Cât voi avea sănătate, voi picta. Pictorii nu se opresc. Arta nu are vârstă.”
Nu e interesat de faimă. „Dacă omul care se uită găsește plăcere, atunci am reușit. Asta nu e așa simplu. Nu e doar o linie trasă. E muncă. E suflet. E viață.”
Și, cum spune el: „Într-un perete care pare gol, eu pun ceva ce îl face viu. Și omul merge mai departe. Asta e. Fac frumusețe la lume.”
