Nina Panas din satul Inundeni, raionul Soroca, a decis la pensie să-și schimbe profesia. Și nu a ales una la întâmplare, ci pe cea legată de pasiunea vieții – șofatul. La cei 64 de ani ai săi, tanti Nina este taximetristă, iar de mai bine de doi ani practică această nouă profesie.
Dacă la început unii clienți erau surprinși de șoferița pensionară, cu timpul s-au deprins. Dar și taximetrista s-a obișnuit cu clienții săi și nu mai vrea să stea la odihna bine meritată, ci conduce pe zi și câte 500 de kilometri.
Reportajul este realizat în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația Thomson Reuters ca parte a Asistenței pentru mass-media independentă din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.