Susține cinematografia autohtonă! Regizoarea Lucia Lupu a lansat o campanie de crowdfunding pentru filmul „Părinți și copii”

0
29

Regizoarea Lucia Lupu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea scurtmetrajului „Părinți și copii”. Proiectul a primit finanțare în proporție de 45 % din bugetul total al filmului la concursul anual organizat de Centrului Național de Cinematografie din Republica Moldova. Lucia face un apel către persoanele care își doresc să contribuie prin donații sau distribuiri.

„Părinți și copii” este o istorie minimalistă, care cuprinde teme sensibile locale, dar și universale. Filmul spune povestea unei mame și a unei fiice, în prag de facultate, care merg în satul natal să organizeze o masă de pomenire pentru bunica recent pierdută. În timpul pregătirilor, cât discută aprins și în contradictoriu despre viitorul lor comun, cele două ajung să-și destăinuie cele mai ascunse gânduri despre relația lor, dar și frica de a se pierde una pe alta.

Cadrul rural al Moldovei vine să accentueze dorul pe care îl avem pentru rădăcini și viața autentică. „Filmul meu nu va fi o romantizare a vieții de la sat, ci conștientizarea pierderii inevitabile a rădăcinilor, în favoarea unei noi vieți globalizate și tehnologizate. Filmul va oferi mult spațiu spre meditație și autoanaliză, oprindu-ne un pic din ritmul alert al vieții de azi”, subliniază regizoarea.

Pe lângă campania de crowdfunding, Lucia Lupu este și în căutare de parteneri de industrie sau de afaceri care își doresc parteneriate în industria filmului. Filmările vor avea loc în perioada septembrie-octombrie 2024.

În funcție de valoarea contribuției, echipa vă va oferi în schimb:
# mențiune în titrele filmului pentru o contribuție mai mare sau egală cu 150 de lei;
# mențiune în titre și invitație la premiera scurtmetrajului pentru o contribuție mai mare sau egală cu 1 000 de lei;
# mențiune în titre, invitație la premieră, posterul semnat al filmului și invitație la petrecerea de lansare a filmului pentru o contribuție mai mare sau egală cu 5 000 de lei;
# titlu de producător asociat al filmului și toate beneficiile menționate mai sus pentru o contribuție mai mare sau egală cu 10 000 de lei.

sursa: diez.md


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentOrtodocșii de Stil Vechi intră în Postul Adormirii Maicii Domnului
Articolul următorFocarul de Mpox declarat urgență continentală de sănătate publică
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.