SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni. Preţurile la petrol au scăzut puternic

0
97

 Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a convenit marţi asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, cu puţin timp înainte de expirarea termenului-limită, relatează CNN, preluat de news.ro și moldpres.md

După acest anunț, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele bursiere au crescut.

Trump a spus că acordul de încetare a focului a fost condiţionat de acceptul Iranului vizând redeschiderea Strâmtoarii Ormuz, vitală din punct de vedere strategic. Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului vorbeşte despre ”o mare victorie” şi anunţă că armata sa va coordona tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz pe durata armistiţiului. Conform premierului pakistanez, armistiţiul include şi Libanul.

„Pe baza discuţiilor cu prim-ministrul Shehbaz Sharif şi cu mareşalul Asim Munir, din Pakistan, şi în urma solicitării acestora de a amâna forţa distructivă care urma să fie lansată în această seară asupra Iranului, şi cu condiţia ca Republica Islamică Iran să accepte DESCHIDEREA COMPLETĂ, IMEDIATĂ şi SIGURĂ a Strâmtorii Hormuz, sunt de acord să suspend bombardamentele şi atacul asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Acesta va fi un armistiţiu de ambele părţi!”, a scris Trump pe Truth Social.

„Motivul este că ne-am atins şi am depăşit deja toate obiectivele militare şi suntem foarte aproape de un acord definitiv privind PACEA pe termen lung cu Iranul şi PACEA în Orientul Mijlociu”, a mai scris Trump.

„Am primit o propunere în 10 puncte din partea Iranului şi credem că reprezintă o bază viabilă pentru negocieri. Aproape toate punctele de divergenţă din trecut au fost convenite între Statele Unite şi Iran, dar perioada de două săptămâni va permite finalizarea şi încheierea acordului. În numele Statelor Unite ale Americii, ca preşedinte, şi reprezentând totodată ţările din Orientul Mijlociu, este o onoare ca această problemă de lungă durată să fie aproape de soluţionare”, a adăugat el.

La rândul său, Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a publicat un comunicat în care precizează că planul în 10 puncte al Iranului „pune accent pe chestiuni fundamentale”, precum „tranzitul reglementat prin Strâmtoarea Ormuz, sub coordonarea Forţelor Armate ale Iranului”.

Această măsură ar conferi Iranului „un statut economic şi geopolitic unic”, se arată în comunicat.

Ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Aragachi, a declarat că, pe durata celor două săptămâni, tranzitul sigur prin Strâmtoarea Ormuz „va fi posibil prin coordonare cu Forţele Armate ale Iranului şi ţinând cont de limitările tehnice”.

Aragachi şi-a exprimat, de asemenea, recunoştinţa faţă de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, şi faţă de şeful armatei pakistaneze, Asim Munir, pentru că l-au îndemnat pe Trump să implementeze un armistiţiu.

Iranul afirmă că a obţinut o mare victorie şi a forţat Statele Unite să accepte planul său în 10 puncte, potrivit unui comunicat al Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, citat de presa de stat iraniană, relatează CNN., care a precizat ulterior că a obţinut aceast comunicat de la oficiali iranieni şi că a fost preluatr de mai multe instituţii media de stat din Iran.

Ca parte a planului, SUA au acceptat, în principiu, să ridice toate sancţiunile primare şi secundare împotriva Iranului şi să retragă forţele de luptă americane din toate bazele din regiune, a precizat consiliul.

De asemenea, SUA au fost de acord să accepte îmbogăţirea nucleară a Iranului şi să recunoască controlul continuu al acestuia asupra Strâmtorii Ormuz, potrivit aceleiaşi surse. Tranzitul controlat prin această rută maritimă ar urma să se desfăşoare „în coordonare cu forţele armate ale Iranului”, se mai arată în comunicat.

Armistiţiul convenit de Statele Unite şi Iranul  include şi Libanul, a declarat prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care i-a prezentat planul preşedintelui american Donald Trump.

”Am plăcerea să anunţ că Republica Islamică Iran şi Statele Unite ale Americii, împreună cu aliaţii lor, au convenit asupra unui armistiţiu imediat peste tot, inclusiv în Liban şi în alte zone, CU EFECT IMEDIAT”, a declarat Sharif într-un comunicat.

După ce SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistiţiu, preţurl la petrol au scăzut puternic, iar pieţele bursiere au crescut. Astfel, preţul petrolului Brent, de referinţă, a scăzut cu aproximativ 15,9%, până la 92,30 dolari (68,87 lire sterline) pe baril, în timp ce petrolul tranzacţionat în SUA era cu aproape 16,5% mai ieftin, la 93,80 dolari.

Cu toate acestea, preţurile rămân mai ridicate decât înainte de începerea conflictului, pe 28 februarie. La acel moment, petrolul se tranzacţiona în jurul valorii de 70 de dolari pe baril.

Costul energiei a crescut după ce livrările de petrol şi gaze din Orientul Mijlociu au fost grav perturbate, în urma ameninţărilor Iranului că va ataca navele care încearcă să tranziteze strâmtoarea, ca represalii pentru loviturile aeriene ale SUA şi Israelului.

Principalii indici bursieri din regiunea Asia-Pacific au crescut în primele ore de tranzacţionare. Indicele Nikkei 225 din Japonia a urcat cu 4,5%, iar ASX 200 din Australia a crescut cu peste 2,5%.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentFalsuri despre biserică și relația cu autoritățile, promovate de arhiepiscopul Marchel la Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU
Articolul următorMasa Bucuriei la Drochia: când bunătatea devine acțiune
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.