Stop colectărilor de bani de Ziua Profesorului: Apelul autorităților

0
65

  În ajunul Zilei Mondiale a Educației și a Zilei Profesorului, marcate pe 5 octombrie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a lansat un apel către părinți și cadrele didactice să renunțe la practica colectării banilor cu prilejul acestei sărbători.

Șeful MEC a încurajat cetățenii să raporteze aceste cazuri, în special la CNA, transmite stiri.md cu referire la realitatea.md

„Încurajăm pe toată lumea să raporteze aceste cazuri, în special la CNA. Acolo sunt solicitări din partea cadrelor didactice pe acest subiect… colectările încalcă flagrant și codul de etică a cadrului didactic. De aceea este important să avem aceste sesizări documentate, transmise către CNA, către direcțiile de învățământ, care sunt angajatorii cadrelor didactice, și eventual către Ministerul Educației, ca să putem pune în aplicare prevederile codului de etică”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Dan Perciun, o circulară pe acest subiect va fi transmisă către toate instituțiile de învățământ. „Acest fenomen – transmitem azi și o circulară în acest sens, pentru toate instituțiile, deși, credeți-mă, nu este prima dată. Se cunoaște bine că nu este cazul să se întâmple aceste lucruri”, a subliniat oficialul.

Ziua Internațională a Profesorului a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii din 1966 privind statutul profesorilor.


Articolul precedentAșa s-a votat la Lugovoe: Blocul Electoral Patriotic mai sus ca PAS
Articolul următorAșa s-a votat la Rublenița Nouă: Blocul Electoral Patriotic pe primul loc
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.