Războiul din Ucraina, în stil tegerafic
Locul de odihnă preferat de mai mulți soroceni, satul-stațiune Zatoka, din regiunea Odesa, a fost bombardat de armata rusă, chiar dacă în această localitate nu există unități militare. După cum afirmă mass-media din Ucraina, în urma atacurilor o persoană a fost rănită, iar mai multe obiecte de menire social-culturală și de agrement au fost distruse parțial sau complet.
*Conform afirmațiilor oficialilor de la GAZPROM, din cauza opririi unui motor Siemens cu turbină, gazoductul va funcționa doar la 20 de procente din capacitate. Aceasta înseamnă că, livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream se vor reduce până la 33 de milioane de metri cubi pe zi.
*„De la fiecare subiect al Federației – câte un batalion”, sub această lozincă rușii recrutează oameni în armată. La luptă sunt chemați inclusiv cetățeni din țările Asiei Centrale, acestora fiind promise salarii consistente și oferirea cetățeniei Rusie.
*Pregătirile unui referendum fictiv, în regiunile ucrainești ocupate temporar de ruși, sunt în toi. În acest scop, Moscova dorește să utilizeze pe larg propaganda prin intermediul mass-mediei, „voluntarilor și experților”. La pierderea umană se adaugă și imense pierderi și distrugeri de tehnică militară.
*Circa 40.000 de soldați ruși și-au găsit moartea în Ucraina, de la începutul invaziei care s-a produs pe data de 24 februarie. Această cifră a fost vociferată chiar de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.