Șoferii care urcă în stare de ebrietate la volan riscă să rămână fără unitățile auto

0
142

Conform Inspectoratului General al Poliției, a fost aprobată instrucțiunea cu privire la modul de aplicare a art. 439/7 din Codul Contravențional privind confiscarea specială a vehiculelor în cadrul procesului contravențional.

Astfel, persoanele care conduc vehiculul în stare de ebrietate ce depășește gradul maxim stabilit de lege, riscă să rămână fără mașini. Confiscarea unității de transport se face de instanța de judecată la demersul agentului constatator al poliției, care  doar constată fapta, iar ulterior urmează să solicite instanței de judecată aplicarea măsurii de siguranță – confiscarea specială a vehiculului. (FOTO: Subiectul Zilei)

 

 


Articolul precedentDe ce să alegi JustConsult Bălți pentru redobândirea cetățeniei române
Articolul următorS-a dat start lucrărilor de construcție a drumului spre Otaci, la eveniment a participat și Președinta Maia Sandu / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.