Un șofer a încercat să mituiască cu 150 dolari SUA polițiștii din Soroca, dar a primit o amendă de zece ori mai mare

0
1689
Imagine simbol

Un șofer din raionul Soroca a fost condamnat după ce a încercat să ofere 150 de dolari agenților de patrulare pentru a evita sancțiunea contravențională. Instanța a stabilit o amendă de 25.000 de lei și obligarea la achitarea cheltuielilor judiciare.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 11 aprilie 2025, pe traseul R-14 din raionul Soroca. Conducătorul auto a fost oprit de un echipaj al serviciului patrulare pentru încălcarea regulilor de circulație. În momentul verificării, bărbatul a recunoscut că acumulase deja 14 puncte de penalizare și risca o nouă sancțiune.

Pentru a scăpa de procesul-verbal, șoferul a plasat în portbagajul mașinii de serviciu două bancnote – una de 100 și alta de 50 de dolari – declarând că banii sunt pentru a nu fi tras la răspundere. Gestul a fost însă documentat pe loc, iar agenții au sesizat imediat Inspectoratul de Poliție Soroca.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut fapta, declarând că regretă cele întâmplate și solicitând aplicarea unei pedepse minime. Judecătorii au ținut cont de circumstanțele atenuante – recunoașterea vinovăției și lipsa antecedentelor penale – dar și de faptul că inculpatul acumulase anterior mai multe sancțiuni contravenționale.

Pe baza probelor, inclusiv înregistrările bodycam, declarațiile martorilor și expertiza bancnotelor, instanța a stabilit că fapta reprezintă corupere activă, prevăzută de articolul 325 alin. (1) din Codul Penal. Sentința dispune aplicarea unei amenzi de 500 unități convenționale (echivalentul a 25.000 lei), plus achitarea a 2.100 lei drept cheltuieli judiciare. Totodată, bancnotele folosite pentru tentativă au fost trecute în venitul statului.

Instanța subliniază că orice încercare de a mitui un funcționar public constituie infracțiune, indiferent de valoarea sumei oferite. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.


Articolul precedentMuncă comunitară pentru tatăl care și-a agresat fiica
Articolul următorSIA Moldova 2025 — acolo unde ideile prind viață și experiența se întâlnește cu pasiunea /VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.