Ședința comisiei pentru buget, finanţe, dezvoltarea social-economică și asistenţă socială a consiliului municipal iarăși s-a amânat (VIDEO)

0
127

Unele subiecte importante pentru municipiu și soroceni, cum ar fi audierea raportului financiar privind executarea bugetului Primăriei Soroca pentru primul semestru al anului curent sau rectificarea bugetului pentru 2018, sunt amânate pe motiv că în ultimul timp ședințele comisiei pentru buget, finanţe, dezvoltarea social-economică și asistenţă socială a consiliului municipal nu au loc din lipsă de cvorum. La ultima ședință ordinară a consiliului municipal Soroca, mai multe subiecte au fost amânate pe motiv că nu se întrunise comisia respectivă, astfel s-a decis convocarea unei ședințe extraordinare care urmează să aibă loc vineri, 19 octombrie. Dar nici astăzi, când urma să aibă loc o nouă ședință a comisiei de specialitate nu au participat suficienți consilieri, iar din 13 au venit doar 3. Coraportorii, care în mare parte sunt conducători ai instituțiilor din subordinea consiliului, au plecat indignați pe motiv că sunt purtați de la o zi la alta.

 

Ședința comisiei a fost amânată pentru mâine, la ora 13.00

 


Articolul precedentPașapoartele de tip nou vor fi valabile 10 ani
Articolul următorVa fi elaborat un studiu privind imapctul construirii centralelor hidroelectrice pe râul Nistru
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.