Se caută vinovații imaginii strâmbe din oglindă

0
307

TABLETA DE VINERI. Mai mereu, ziarul Observatorul de Nord a fost învinuit, de unii „cunoscători” și „experți” în toate domeniile, de faptul că, chipurile, scrie doar de rău, că critică pe toată lumea, că nu prețuiește eforturile depuse de autorități, că nu se uită în gura autorităților, că face din țânțar armăsar sau invers, că are ceva cu cineva, că pe unii îi promovează și le cântă osanale, iar pe alții îi critică „prosto tac” (pentru buzoieni — pe nedrept) și îi pune la stâlpul infamiei și că, la urma urmei, colaboratorii noștri sunt rău intenționați și cu cerul gurii negru. Ba mai mult, ni se prezenta drept exemplu demn de urmat o altă sursă media care, cică, și fără ochelari roz, vede numai lucrurile bune și numai oameni de o ținută profesională și morală ireproșabilă, pe care îi promovează cu regularitate și cu o astfel de osârdie, încât uneori îți vine să te piști de nas — în ce vremuri trăim, domnilor și doamnelor?

Ei bine, nu este… bine să contestăm dreptul cuiva la opinie și să credem că punctul nostru (al meu, în acest caz) de vedere este adevărul în ultimă instanță, ba dimpotrivă, să respectăm orice punct de vedere, or lumea este frumoasă fiindcă este diferită. Vorba ceea, câte bordeie — atâtea obiceie, darămite când vine vorba despre exprimarea unei opinii. În astfel de situații, când „se ajunge la cuțite”, ar fi bine să iasă la rampă judecătorul, care, în cazul nostru, nu poate fi decât cititorul/ascultătorul/privitorul. Or, chiar săptămâna aceasta (luni seara), mi-am pus un scop bine definit — să urmăresc, cu pixul în mână, un buletin de știri TV și să văd care din știri prevalează, cele cu semnul plus sau cele cu semnul minus? Până a purcede la înșirarea, în mod telegrafic, a știrilor, fac o precizare obligatorie — am ales un post de televiziune mai echidistant (adică, neangajat politic/financiar), dar căruia nu-i dau numele, ca să nu-i fac publicitate gratuită.

Așadar, iată ce au auzit urechile mele și a multor mii/zeci/sute de mii de privitori: În secțiile ATI din spitale au rămas doar câteva locuri libere, iar în unele instituții acestea lipsesc cu desăvârșire… Au crescut prețurile la motorină, chiar în toiul lucrărilor agricole de toamnă… Încă peste 1000 de persoane au fost infectate cu COVID, iar 18 persoane au decedat, din cauza virusului… Agricultorii din raionul Ocnița nu au cui vinde fructele culese… Mai mulți actori de la teatrele din Chișinău și-au dat demisia pe motiv că nu au de lucru, iar ministrul salută decizia lor… Un nor toxic generat de erupția vulcanului de pe La Palma se apropie de Republica Moldova… Crește numărul de copii infectați cu COVID-19… Mai mulți pedagogi au scris cereri de demisie după impunerea obligativității testării din bani proprii… Un pacient s-a aruncat în gol la Spitalul raional din Soroca… Cutremur devastator pe insula Creta din Grecia… Un TIR s-a oprit într-o casă din raionul Hâncești… Locuitorii unui sat din raionul Cimișlia au dat buzna la Secția de poliție pentru a-l trage la socoteală pe sectorist… Efectele Brexit-ului — criză de șoferi și de combustibil în Marea Britanie… Fabricarea unui dosar împotriva pretorului de la Ciocana… Primărița din Trușeni se află în arest la domiciliu… Prim-ministra Natalia Gavriliță a vorbit, la Bruxelles, despre lupta cu corupția… Zeci de camioane încărcate cu fructe staționează de trei zile în vama Albița… În Germania, social-democrații au câștigat în fața conservatorilor… Președintele rus Vladimir Putin a ieșit din carantină și a mers la pescuit, în Altai… Selecționata Republicii Moldova la futsal a pierdut în meciul amical cu Armenia, cu scorul de 2-5… Echipa Sheriff din Tiraspol se află pe primul loc în Grupa D a Ligii Campionilor și a zburat la Madrid pentru meciul cu Real… Vreme posomorâtă pentru mâine, cu temperaturi sub media obișnuită.

Să tragem concluziile: din cele peste douăzeci de știri, NICI UNA nu este pozitivă sută la sută , trei sunt cu sens neutru — rezultatele alegerilor din Germania, pescuitul lui Putin, declarația Nataliei Gavriliță la Bruxelles și doar o informație are tentă pozitivă — cea referitoare la evoluția fotbaliștilor de la Tiraspol. În așa caz, spuneți-mi și mie cine ar putea s-și pemită să arunce cu pietre în redactori și reporteri? Au ei vreo vină că toate, în această lume, s-au întors cu fundul în sus? Să fie oare vinovați ziariștii, care sunt obligați să reflecte doar realitățile, că imaginea din oglindă este strâmbă? Ar fi fost mai bine dacă ni se puneau pe tavă știri de genul „trei morți, patru răniți și… din nou muzică”?

Răspunsurile la aceste și atâtea alte întrebări vă aparțin Dumneavoastră și oricare ar fi ele, trebuie respectate. Precum trebuie respectat și dreptul nostru, al celor de la Observatorul de Nord (și al altor colegi), să reflectăm realitățile așa cum sunt, dar nu cum își dorește cineva să le vadă.

Articolul precedentCe au decis Consilierii Municipali din Soroca și de ce a fost premiată doamna primar Lilia Pilipețchi? / VIDEO
Articolul următorRaionul Soroca a coborât până pe locul 15 la capitolul „infectare”. Ieri au fost înregistrate 21 de cazuri.
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.