Scoțienii au donat o autospecială de intervenție subdiviziunii din Soroca

0
66

Cinci autospeciale de intervenție au fost oferite Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI la finalul săptămânii trecute de Organizația de Caritate scoțiană “Blythswood Care”, în urma unui proiect de colaborare Moldova – Scoția.

Astfel, una dintre acestea urmează să ajungă la Soroca. Potrivit șefului DSE Soroca, Mihail Borș, autospeciala va fi utilizată în scop de deblocare, descarcerare și în caz de incendii. “Avem nevoie de tehnica dată, care va contribui la micșorarea timpului de reacție la orice intervenție”,  a comentat Borș. El a adăugat că instituția a primit și câteva seturi de uniforme pentru pompieri.

La moment Unitatea Salvatori și Pompieri Soroca deține șapte unități destinate stingerii incendiilor.

Reamintim că, DSE Soroca deservește trei raioane și anume Soroca, Drochia și Florești.

Săptămânal în toate cele trei raioane sunt înregistrate circa 20 de intervenții.

Alte autospeciale au fost repartizate subdiviziunilor din raionale Nisporeni, Căușeni și Giurgiulești.


Articolul precedentBătut în primul tur, Partidul Democrat se închide… în sine și trece la planul electoral „B”
Articolul următor(VIDEO) Ce proiect au prezentat autoritățile municipale și ce propuneri au avut sorocenii la audierile publice de astăzi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.