Alegerile locale au trecut de mai bine de un an, dar „ecoul” lor mai este viu și astăzi în anumite localități. De exemplu în satul Oclanda, din raionul Soroca, „securea războiului” dintre fosta primăriță și actualul primar nu a fost îngropată, după cum ar fi fost firesc, la terminarea competiției electorale. Lidia Vacari a fost aleasă primar în 2019 din partea PSRM, iar în 2023 a participat în calitate de candidat independent și s-a plasat pe locul doi. Vladislav Cebotari a câștigat din primul tur mandatul de primar al satului Oclanda în 2023, la fel din partea PSRM.
La redacția Observatorului de Nord s-a adresat fosta primăriță, Lidia Vacari, în prezent contabil-șef al primăriei, care l-a acuzat pe actualul primar de hărțuire. Aceasta ne-a spus că activează în prezent într-un mediu „intimidant, ostil, degradant, umilitor și ofensator”. Pe de altă parte Vladislav Cebotari respinge acuzațiile și ne arată ilegalitățile descoperite în urma inspecției financiare, în mandatul fostei primărițe.
„Am fost alungată din sediul primăriei”
În scrisoarea primită la redacție, Lidia Vacari și-a expus revolta referitor la situația în care a ajuns. „Am activat în calitate de contabil-șef de la înființarea primăriei din anul 2003-2019, ne spune aceasta. În perioada anilor 2019-2023 am deținut mandat de primar al acestui sat. În anul 2023, exact după alegerile locale unde eram unul din candidații pentru funcția de primar, am fost eliberată ilegal din funcția deținută anterior în calitate de contabil șef, de către actualul primar Vladislav Cebotari. Pe parcursul anului 2023 și 2024 am avut litigii de judecată referitor la anularea acestei dispoziții ilegale la nivelul judecătoriei Soroca, ulterior Curtea de apel Bălți, urmată de Curtea Supremă de Justiție. Ca urmare a ședințelor de judecată la 17 ianuarie 2025 am fost reîncadrată doar documental în funcția deținută anterior și anume de contabil-șef al Primăriei Oclanda. Din ziua următoare a început un calvar de acțiuni de hărțuire în adresa mea, manifestate de actualul primar și consilierii acestuia, care fac parte din fracțiunea socialistă.
S-a creat un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor și ofensator în adresa mea, având drept scop lezarea demnităţii personale. Am fost alungată din sediul Primăriei. Fiind primar a acestui sat am creat condiții de muncă decente pentru toți colaboratorii, au fost reparate toate încăperile, s-a racordat la agent termic birourile de lucru, pentru fiecare angajat erau birouri cu condiții care prevede legislația.
În prezent primarul actual a prezentat o încăpere, care conform destinației la etapa de construire a clădirii, nici nu era prevăzută pentru birou, dar mai mult pentru un spațiu de depozitare a inventarului tehnic pentru dereticare și mini depozit, această încăpere nu este termoficată, din cauza umezelii din interior, pereții sunt deteriorați pe alocuri, deci acest spațiu a fost oferit mie în calitate de birou al contabilului șef. În scopul protejării personale și ne admiterea hărțuirii și discriminării, am solicitat intervenția organelor de poliție și inspecția muncii, în urma acestor solicitări și intervenții din partea organelor de control și securitate publică, nu s-au întreprins careva acțiuni de diminuare a hărțuirii și oferirii posibilității de a-mi îndeplini obligațiunile de serviciu.
Am adresat și o petiție în adresa consiliului pentru egalitate (la moment este în documentare). Deci până în prezent suport acțiunile de hărțuire din partea primarului. În fiecare zi sunt prezentă la serviciu, dar activitățile de serviciu le îndeplinesc de la calculatorul de la domiciliu, în pauza de masă și seara după ce se finalizează programul de activitate al primăriei. Pentru a solicita respectarea dreptului meu la condiții sănătoase de muncă, prin mai multe cereri către primar, am cerut accesul la biroul unde am activat în decursul la 20 de ani cu toate utilajele necesare și anume calculatorul cu programa de contabilitate, toate serverele instalate, ca să pot activa cu programele Ministerul Finanțelor, Trezoreriei, Serviciul Fiscal, Biroul Național de Statistică.
În decurs de o lună, pentru a nu îngheța în hol pe perioada iernii, am stat temporar în biroul cu mai mulți specialiști, unde am avut noroc de un scaun. Pe parcurs nu am primit nici un document în domeniul de activitate. La 19 februarie 2025 și acest birou a fost închis de către primar, deci trebuia să stau în holul friguros, dar am primit acces de la secretara în biroul ei, dar nu i s-a permis să aducă un scaun pentru mine. Primarul Vladislav Cebotari m-a trimis într-un spațiu inuman, care este un spațiu tehnic pe care dumnealui l-a amenajat cu o masă, scaun și un calculator nefuncționabil pentru toate sistemele informaționale în domeniul de contabilitate, temperatura aerului în aceasta încăpere este de -10 grade.
Teroarea creată de primarul Vladislav Cebotari este una inumană și foarte tare seamănă cu teroare nazismului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial sau perioada deportărilor populației Basarabiei prin aplicarea abuzului de putere. Aflându-se la locul de muncă, instituție bugetară, încălcând legile statului, primarul în fiecare zi face abuz de putere punându-mi viața și sănătatea în pericol.
În decursul acestui timp am solicitat intervenția organelor de poliție de trei ori, am depus o petiție către inspecția muncii, demers către Președintele Raionului Soroca, oficiului Cancelariei de Stat Soroca, Ministerul Finanțelor, Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminărilor și Comitetului Sindical” se spune în mesajul ei.
Pentru a argumenta cele expuse în mesaj, Lidia Vacari a anexat decizia din 4 decembrie 2024 a Curții Supreme de Justiție, în care respinge recursul primăriei satului Oclanda.
Dar până aici, referitor la acest caz s-a expus Judecătoria Soroca, care prin hotărârea din 23 mai 2024, a admis parțial acțiunea prin anularea dispoziției primarului Vladislav Cebotari, din 15 noiembrie 2023 „cu privire la demisia contabilului șef al primăriei”, primarul fiind obligat să dispună restabilirea Lidiei Vacari, în funcția deținută până la încetarea raporturilor de serviciu. Ulterior, la 18 octombrie 2024, Curtea de Apel Bălți, a declarat inadmisibilă cererea de apel a Primăriei satului Oclanda împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca.
În ultima perioadă, contabila a trimis câteva scrisori oficiale pe numele primarului, în care a sesizat problemele, dar situația, în opinia ei, nu s-a schimbat. Totodată s-a plâns în diverse instanțe, menționând că este „torturată psihologic”. Cazul a fost examinat și de Inspecția Teritorială de Muncă Drochia, care la 10 februarie 2025 a constatat mai multe încălcări și abateri ce nu corespund cerințelor minime de securitate și sănătate la locul de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 353 din 05.05.2010: în biroul nr. 5, preconizat pentru contabilitatea primăriei, suprafețele pereților și plafonului nu sunt curățate și re tencuite, pentru a obține condiții de igienă corespunzătoare, la momentul efectuării controlului temperatura din birou nu era adecvată organismului uman, echipamentul de lucru pus la dispoziția contabilei (masă, scaun) nu corespund Cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru lucrul la monitor, la alegerea calculatorului nu s-a ținut cont de softul necesare, ș.a. Primăriei i-au fost înaintate prescripții pentru remedierea încălcărilor.
Contraargumentele primarului
Vladislav Cebotari, primarul satului Oclanda ales în toamna anului 2023, nu este de acord cu argumentele doamnei Vacari. Acesta ne-a spus că inițial, după alegeri, Lidia Vacari a scris cerere de demisie din funcția de contabil-șef, apoi s-a răzgândit, iar acum nu face nimic, dar scrie în toate instanțele.
„Totul este fals, nimeni nu o hărțuiește. Ea are un birou cu toate facilitățile și un computer cu toate programele conectate pentru munca contabilului-șef. Doamna Vacari spune că aici nu sunt condiții și că ceva îi amenință viața, dar vă puteți da seama că nu este așa” și ne-a trimis fotografia biroului transmis contabilului-șef, ca dovadă că acesta este unul în care se poate activa.
Vladislav Cebotari ne-a mai spus că, de fapt, în mandatul doamnei Vacari s-ar fi făcut unele ilegalități descoperite de când el este primar, iar motivul adevărat al conflictului ar fi anume acesta. Ca dovadă ne-a transmis prescripția Inspectoratului Control Financiar de stat Nr. 25-04101-1965 din 19 decembrie 2024, de unde aflăm că în rezultatul inspectării financiare a primăriei pe mandatului fostei primărițe, se menționează abateri cu prejudicii de zeci de mii de lei, venituri ratate de peste 140 mii lei, cheltuieli nejustificate de peste 240 mii lei și cheltuieli neregulamentare de aproape 800 mii lei. Totodată s-a dispus recuperarea prejudiciului de câteva sute de mii de lei.
Mai bine de un an această dispută între fosta primăriță și actualul primar continuă, iar conflictul lor nu este în beneficiul primăriei sau a comunității. Situația rămâne una încordată, și nu pare să aibă rezolvare, atât timp cât fiecare parte vede numai adevărul său, iar acest lucru afectează întreaga activitate a administrației publice locale de la Oclanda.
Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Susținem mass-media independentă și publicarea conținutului de calitate în Moldova”, implementat de ERIM și CU SENS. Conținutul subiectului și opiniile expuse aparțin, exclusiv, autorilor.