Primari din 48 de localități rurale au semnat acorduri de cooperare cu Proiectului de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC”, pentru îmbunătăți livrarea serviciilor de gospodărie comunală.
În perioada 25-29 ianuarie 2021, primarii a 48 de APL-uri din regiunile Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia au semnat acorduri de cooperare pentru a implementa 30 de proiecte destinate domeniul îmbunătățirii serviciului de gestionare a deșeurilor solide, de alimentare cu apă potabilă și sanitație, și de iluminare stradală, cu suportul proiectului “Mă Implic”, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
„Semnarea acordurilor de cooperare cu primarii este începutul unui plan ambițios de îmbunătățire a condițiilor de trai din satele pe care le sprijinim. Vom ajuta administrațiile locale și furnizorii de servicii nu numai să îmbunătățească infrastructura, ci și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și pentru a avea modele durabile de finanțare a prestării serviciilor. În munca noastră, ne vom asigura că cetățenii locali, angajații APL-urilor, ONG-urile, agenții economici sunt implicați activ în modernizarea serviciilor publice în comunitate și îndeosebi că persoanele mai puțin avantajate au acces egal la aceste servicii. Deși ne așteptăm să se îmbunătățească calitatea colectării deșeurilor, a alimentării cu apă și a iluminatului stradal în acele sate, lucrăm și pentru a îmbunătăți condițiile pentru realizarea unor astfel de intervenții în fiecare sat și oraș din Moldova. ” , a spus Matthias Morgner, manager de proiect al MĂ IMPLIC.
Cel mai numeroase proiecte de intervenție sunt în domeniul îmbunătățirii serviciului de gestionare a deșeurilor solide, fiind urmate de cele ce vizează serviciile de alimentare cu apă potabilă și sanitație (transportare și epurare a apei uzate). În trei localități se va lucra asupra îmbunătățirii serviciului de iluminare stradală.
”Una din cele mai acute probleme a comunității noastre este lipsa unui sistem de canalizare public, iar acest lucru afectează grav calitatea vieții și a mediului ambiant. Am ales să construim o stație de epurare în comuna Sculeni, care va permite asigurarea evacuării apelor uzate inclusiv din localitățile: Gherman, Blindești, Floreni. Un mare avantaj este faptul că Sculeni are deja o rețea de țevi de canalizare, moștenită din perioada sovietică, care urmare a unei reabilitări va fi reconectată. Nouă stație de epurare cu pat de uscare este o soluție eficientă și care poate fi menținută la costuri mult mai mici, rezultând în tarife mai avantajoase pentru locuitori. Pentru început vor fi conectate grădinița, liceul teoretic, centrul medicilor de familie și gospodăriile private din imediata apropiere a conductei. Astfel locuitorii și copii acestora vor avea acces la un serviciu de calitate, prestat fără întreruperi, la costuri optime. Înțelegem că această intervenție este doar un prim pas, în procesul de modernizare pentru o mai bună prestare a serviciilor în toate satele noastre. Ne va permite să acumulăm experiență și mai apoi să replicăm bunele practice învățate.”, a declarat Vasile Casian, primarul comunei Sculeni.
Majoritatea proiectelor vor fi viza o singură comunitate. Cu toate acestea, 10 proiecte vor reuni 28 de comune în total, care vor îmbunătăți în comun furnizarea de servicii. În comunele partenere, reprezentanții administrației locale, furnizorii de servicii și cetățenii vor lucra împreună pentru a organiza furnizarea de servicii comunale într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil.
“Este o onoare pentru satul Selemet să devină partener a proiectului ”MĂ IMPLIC”. Din momentul lansării concursului, ne-a impresionat abordarea nouă a proiectului, și anume cerința obligatorie de a implica comunitatea în toate etapele de intervenție în localitate. Locuitorii satului Selemet în ultimii ani sunt tot mai mult interesați de activitățile primăriei și doresc să fie mai mult implicați în procesul decizional. Proiectul ”MĂ IMPLIC” cu siguranță ne va ajuta și ghida să consolidăm corect și să implicăm activ echipa de inițiativă comunitară, și să apropiem primăria mai mult de cetățeni. Va fi un exercițiu nou pentru noi, dar foarte necesar. Ne bucurăm că în domeniile de intervenții vizate de proiectul ”MĂ IMPLIC”, s-a regăsit și iluminarea stradală, mai puțin întâlnită la alte proiecte. Urmare a unui sondaj realizat în rândul locuitorilor satului Selemet, am identificat că iluminarea stradală este una din cele mai stringente necesități. Îmbunătățirea acestui serviciu va oferi confort și siguranță locuitorilor, în special pentru că multe din activitățile de agrement comunitar (cercuri de activități pentru copii, școala de muzică, casa de cultură) sunt petrecute anume în orele de seară. Vom depune toate eforturile necesare ca să oferim un serviciu comunitar eficient, calitativ în beneficiul cetățeanului”, a declarat Tatiana Badan, primarul satului Selemet.
Lista celor 30 APL/Grupuri de APL-uri partenere ale proiectului „MĂ IMPLIC” poate fi vizualizată aici.
Scopul proiectului „MĂ IMPLIC” este de a contribui la dezvoltarea comunităților rurale din Republica Moldova prin îmbunătățirea serviciilor publice de gospodărie comunală cu participarea activă a cetățenilor. Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting. SURSA: www.facebook.com/ProiectulMaImplic
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).