Sătenii din Vasilcău au revenit la scrâncioburile de altădată / VIDEO și GALERIE FOTO

0
831

Sărbătoare frumoasă la Vasilcău, unde comunitatea a revenit la sărbătoarea tradițională de „La vatra satului”, umbrită în ultimii doi de restricțiile pandemice. Această ediție, a cincea la număr, a fost dedicată scrâncioburilor de odinioară.

Sărbătoarea organizată de autoritățile publice locale și mahalalele satului a adunat lume de pe lume, săteni și băștinași din Vasilcău, oaspeți și neamuri de tot felul. Printre aceștia au fost și câte o delegație din comuna înfrățită Corbi, județul Argeș (România), Volovița și Racovăț. Au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii raionului Soroca, Iurie Tănase, președinte-interimar al raionului, Alla Bordianu, vicepreședintă a raionului și Grigore Bucataru, șeful Secției Cultură și Turism Soroca.

Fiecare mahala a venit cu câte un scrânciob, cu bucate alese și tot felul de bunătăți din care au fost poftiți să guste toți musafirii. O parte din ele au fost pregătite chiar acolo, iar gospodarii au adus vin, tulburel și ceva tărie cu care și-au cinstit mesenii. Interpreții și dansatorii au făcut chef petrecăreților, iar cei mai norocoși nu-și dădeau rând pentru a se legăna la scrâncioburile aduse.


Articolul precedentCăutată de o săptămână, minora de 14 ani din Drochia a fost găsită vie și nevătămată
Articolul următorNefericirea i-ar putea „îmbătrâni” pe unii oameni mai mult decât fumatul
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.