Astăzi, luni, 23 februarie, în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” a fost dat startul Săptămânii Incluzive – un eveniment educațional important, dedicat promovării respectului, egalității de șanse și acceptării diversității în mediul școlar. Săptămâna Incluzivă reprezintă o oportunitate de a sensibiliza comunitatea școlară cu privire la necesitatea construirii unui mediu prietenos și accesibil pentru toți elevii, indiferent de particularitățile lor.
Prin activități diverse, interactive și educative, elevii sunt încurajați să înțeleagă valoarea fiecărei persoane, să manifeste empatie și solidaritate și să contribuie la crearea unui climat bazat pe respect reciproc și incluziune.
Pe parcursul acestei săptămâni, vor fi organizate ateliere tematice, discuții, activități creative și momente de reflecție, menite să dezvolte spiritul de echipă și să promoveze diversitatea ca o resursă valoroasă în comunitatea școlară.
Coordonarea activităților este asigurată de:
• Natalia Morneală – președinte CMI
• Cadrele didactice de sprijin (CDS): Elena Cojocaru, Livia Captari, Viorica Dolghier, Mihaela Tartus
• Psihopedagog: Luminița Munteanu
• Psiholog: Steluța Mamolea
Prin această inițiativă, LT „Ion Creangă” își reafirmă angajamentul de a promova o educație incluzivă, în care fiecare elev este respectat, susținut și valorizat.
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Realizator: Maria Șevciuc














