Sâmbătă neagră pentru soroceni – zero puncte din șase posibile

0
1594

Pe o ploaie mocănească de toamnă,  două din echipele sorocene, FC Inter și FC Visoca, au pierdut meciurile disputate în compania unor formații care, în mod normal, puteau fi învinse. Cea de-a treia echipă, EFA, a fost liberă de joc.

Pe stadionul municipal din Soroca, FC Visoca a fost învinsă, cu scorul de 0-1, de echipa de pe locul doi, din care fac parte patru foști componenți ai echipe antrenate de Vasile Zăbrian, inclusiv atacantul Igor Lohov. Acest eșec pare oarecum ilogic, dacă ținem cont de faptul că FC Visoca a obținut un punct nesperat, în etapa trecută, în deplasarea de la Râbnița și a avut o prestație bună  în partida din Cupa Republicii Moldova, în compania liderului din Liga I, Speranța Drochia, scor 0-2.

Cu părere de rău, în etapa de astăzi a suferit prima înfrângere și liderul, FC Inter. Sorocenii au pierdut la Ocnița, scor 1-2. Altfel, după patru victorii consecutive, sorocenii puteau să „aștepte” și primul eșec, dar…nu în confruntarea cu Locomotiva, care apriori este o echipă mai slabă ca FC Inter.

Interesant este faptul că, această sâmbătă ploiasă a fost fatală pentru echipele gazdă, care au pierdut patru meciuri din cele cinci disputate: FC VISOCA-VULTURII CUTEZĂTORI: 0-1; FC OLIMPIA-FC ȚARIGRAD: 1-3; LOCOMOTIVA-INTER: 2-1; CF RÂȘCANI-FC PEPENI: 0-4; FC GRĂNICERUL-FC SÂNGEREI: 2-3.

După această etapă, sorocenii au fost egelați la puncte, de Vulturii Cutezători, dar au golaveraj mai bun și un meci restanță:

ECHIPA MECIURI VICTORII EGALITATI INFRINGERI GOLAVERAJ PUNCTE
FC Inter FC INTER 5 4 0 1 14-7 12
Vulturii Cutezători VULTURII CUTEZĂTORI 6 4 0 2 11-8 12
FC Sîngerei FC SÎNGEREI 5 3 1 1 12-8 10
FC Țarigrad FC ȚARIGRAD 6 3 0 3 11-9 9
FC Pepeni FC PEPENI 5 3 0 2 13-11 9
Grănicerul GRĂNICERUL 6 2 2 2 13-11 8
FC Edineț FC EDINEȚ 4 2 2 0 6-4 8
Iskra ISKRA 3 2 1 0 8-1 7
FC Visoca FC VISOCA 6 2 1 3 4-10 7
10 EFA Visoca EFA VISOCA 5 2 0 3 12-13 6
11 Locomotiva Ocnița LOCOMOTIVA OCNIȚA 6 1 2 3 3-7 5
12 FC Olimpia FC OLIMPIA 6 1 0 5 12-19 3
13 CF Râșcani CF RÂȘCANI 5 0 1 4 7-18

 

Etapa a 7-a se va disputa sâmbătă, 24 septembrie, cu începere de la ora 16:00. FC Inter are meci acasă cu lanterna roșie, CF Râșcani, FC Visoca are meci greu în deplasare, la Edineț, iar EFA are șanse bune să-i răzbune pe soroceni și să-i învingă, pe teren propriu, pe „feroviarii” de la Ocnița. (Dan AOLEI)


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCea mai bună metodă să tai un ardei gras! Și câteva curiozități puțin cunoscute
Articolul următorUn bărbat de 63 de ani s-a însurat de 53 de ori. Nu din plăcere, ci pentru că a căutat „stabilitate emoțională”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.