Să aducem în relațiile noastre cu semenii lumină din lumina Învierii Domnului!

0
250

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului
a Preasfințitului IOAN, Episcopul Sorocii,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului şi a întregii Moldove

Preacuvioși şi Preacucernici părinți,
Iubiți frați şi surori întru Hristos Cel Înviat,

Hristos a Înviat! 

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie adevărul fundamental al credinței creștine, dar şi temei al învierii noastre. Marele Apostol Pavel vine cu mărturie convingătoare în acest sens: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnica şi credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Cu aleasă bucurie duhovnicească mergem în noaptea Învierii la sfintele biserici să primim „Lumina lui Hristos, care luminează tuturor”, participând mai apoi la Dumnezeiasca Liturghie praznicală. Mare şi sfântă este ziua aceasta, numită „Praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”.

Să folosim prilejul sărbătorii Învierii Domnului pentru a înlătura ceea ce ne separă şi ne îndepărtează pe unii de alții. Să aducem în relațiile noastre cu semenii lumină din lumina Învierii Domnului.

Netăgăduita bucurie a Învierii Mântuitorului Hristos să domnească pururi în sufletele şi viețile noastre, iar Cel ce a biruit moartea, pentru noi şi pentru a noastră mântuire să ne hărăzească cu darurile Sale, pline de lumină, sănătate, prosperitate şi desăvârșire!

Adevărat a Înviat Hristos!

 Cu doriri de tot binele,
† IOAN, 
Episcopul Sorocii,
Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove


Articolul precedentPărintele Sorin HULUȚĂ: „Și acum, de Paști, și întotdeauna trebuie să rămânem aceiași creștini, trebuie să căutăm Biserica atât cât putem și fără să ne fie frică de ceva” (II)
Articolul următorCum a ajuns preotul Sorin Huluță la Soroca? / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.