Republica Moldova, Ucraina și Georgia ar putea obține statutul de țări candidate la UE!

0
120

Europarlamentarul lituanian și fostul prim-ministru lituanian, Andrius Kubilius, consideră că până la sfârșitul acestui deceniu, Ucraina, Georgia și Moldova, ar trebui să obțină statutul  de țări  candidate la UE, potrivit Evropeiska Pravda, notează Libertatea Cuvântului.

Andrius Kubilius a făcut anuțul  în cadrul forumului Re: Open Zakarpatia, care are loc în perioada 7-8 noiembrie în regiunea Transcarpatia. „Strategiile noastre arată astfel. Până la sfârșitul acestui deceniu, Ucraina, precum  Georgia și Moldova, trebuie să ajungă la punctul la care au ajuns țările balcanice. Adică, trebuie să obțină statutul  de țări  candidate la UE și să înceapă negocierile», a spus Kubilius. „Avem nevoie de două instrumente principale. Pe de o parte, avem nevoie de o coaliție cu prietenii  Ucrainei, care ar include Germania. Pe de altă parte, și acest lucru este foarte important pentru Ucraina, trebuie să aveți propria strategie de integrare”, menționează  eurodepuatul Andrius Kubilius.


Articolul precedent„Soroca – Baschet” – medaliată cu bronz în campionatul Republicii Moldova!
Articolul următorMeteo: azi – ca ieri, poimâine – cu 3 grade mai rece ca mâine
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.