TABLETA DE VINERI
Conflictul militar din Ucraina, numit de unii „operațiune militară specială”, iar de alții „război”, în loc să se termine, se pare că va intra într-o nouă fază, mai agresivă și mai imprevizibilă, cu implicarea mai multor țări, chiar în ziua de 9 mai. Cel puțin, așa spun „gurile rele” ale unor înalți oficiali occidental, dar și unele organe mass-media de prestigiu. „Președintele rus, Vladimir Putin, ar putea declara oficial război Ucrainei în ziua de 9 mai sau în apropierea ei… Decizia ar putea fi dictată de necesitatea de a trimite noi trupe pe frontul din Ucraina, prin inițierea unei mobilizări generale a rezerviștilor în încercarea de a cuceri estul și sudul Ucrainei… Putin ar putea să profite de simbolismul acestei zile și de valoarea ei propagandistică pentru a anunța fie realizarea obiectivelor militare din Ucraina, fie o escaladare majoră a ostilităților — sau a transmite ambele vești… Putin se concentrează pe scenariul în care Rusia va declara oficial război Ucrainei, din moment ce până în prezent, guvernul rus a insistat că conflictul nu a fost decât o „operațiune militară specială” cu scopul central de „denazificare” a Ucrainei… Putin va încerca să treacă de la „operațiunea specială” la război” — iată doar câteva crâmpeie selectate din presa de peste hotare și din gura unor persoane cu funcții înalte din cele mai influente țări europene.
Nu este clar cât adevăr și câtă minciună conțin astfel de declarații, dar este cert că pacea este încă departe și confruntarea, militară și verbală, dintre cele două părți, este departe de a lua sfârșit. Escaladarea situației ia proporții, iar despre reluarea negocierilor dintre părțile beligerante, cu sau fără mediatori internaționali, mai că nici nu se vorbește — și când te gândești că vreo trei-patru săptămână în urmă se înfiripase o mică speranță. Tot mai mulți analiști și comentatori sunt de părerea că negocieri cu adevărat rezultative pot avea loc nu între delegațiile de negociatori, dar nemijlocit între președinții celor două țări. Numai că, ghinion, cel puțin unul din ei, Putin, nici nu vrea să se așeze la o masă, fie aceasta și lungă de zece metri, cu un ”nazist” și, pardon, ”narcoman”. Or, dacă țarul de la Kremlin nu o va lăsa mai moale, cele mai pesimiste prognoze și preziceri ar putea lua contur. Pe de altă parte, aceleași „guri rele” spun că Putin ar fi grav bolnav și că acesta ar urma curând să „se culce sub bisturiu”, lăsând frâiele în mâna unui tovarăș de nădejde, dar, iarăși, cine știe unde se termină dorința cuiva și realitățile existente. Alte guri, și mai „rele”, sunt de părerea că conflictul a intrat într-o astfel de fază încât deja nu Moscova decide până unde să ajungă, în calea ei de „denazificare” și de „demilitarizare” a Ucrainei, dar Kievul urmează să decidă până unde va merge, bineînțeles, în afara granițelor sale.
De altfel, multă lume își face cruce văzând atrocitățile din Ucraina și ura cu care invadatorii își tratează frații de sânge și se întreabă de ce atâta sălbătăcie și atâta sadism în acțiunile soldaților ruși. La fel de multă lume înaintează fel de fel de teorii și ipoteze pentru a explica acest „fenomen” și această cruzime greu de imaginat, începând cu dorința Kievului de a intra în UE și NATO și terminând cu ciuda și invidia ostașilor ruși văzând că frații lor ucraineni au veceu în casă, că se îmbracă în haine de la cei mai renumiți modelieri, că se parfumează cu cele mai scumpe „odicolonuri” și conduc cele mai scumpe limuzine, pe când ei fac, să am pardon, caca în fundul grădinii, se îmbracă de la „gumanitarcă”, se dau cu „Șipr” și șofează la volanul unei „Lada Kalina”. Nu zic, o fi un dram de adevăr și în astfel de supoziții, dar eu am impresia că este vorba de ceva mai simplu și mai pe înțeles și care se încadrează în cunoscutul dicton „De la dragoste până la ură este doar un singur pas”. Adică, dacă, să zicem, pe mine mă trădează soția/fratele/sora/vărul/cumnatul/cumătrul… (Doamne ferește, fac ochi dulci altuia sau, și mai rău, pleacă de la mine), atunci situația este incomensurabil mai gravă și mai dureroasă decât dacă acest lucru l-ar face o rudă depărtată sau, pur și simplu, o persoană străină. Mi-ar fi în cot și în pălărie — îmi găsesc eu alt prieten, poate și mai bun… Cam așa stau lucrurile în relațiile dintre Ucraina, pe de o parte, și Federația Rusă și Belarus, pe de altă parte, — dacă ne-ai trădat, suferă ponoasele! De aici și ura patologică care dă fiori. Înțeleg că o astfel de abordare pare oarecum simplistă și puțin trasă de păr, dar… În această lume nebună totul este posibil și niciodată să nu spui niciodată.
În fine, scenariile apocaliptice tot mai des ne însoțesc în ultima vreme și, straniu lucru, demult nu ne mai miră. Or, altceva ar putea să ne mire — să zicem, ce ar fi dacă, chiar de 9 mai, Rusia ar declara (nu știu prin gura cui, dar a unei persoane pentru care trufia contează mai puțin) că în memoria celor care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial acest măcel din Ucraina ia sfârșit. Dacă ceva ar depinde de mine, așa aș proceda. Pe crucea mea.
