Ministerul Sănătății anunță că, acoperirea republicană cu o doză constituie aproape 29%, iar cu schemă completă – aproape 28%. În total, au fost administrate 1.684.582 doze de vaccin.
Conform sursei, cea mai înaltă rată de vaccinare cu schemă completă e înregistrată în Chișinău – 42% și Soroca – 31%. Pe de altă parte, au fost omologate 2.372 certificate de vaccinare emise peste hotare. Cea mai redusă acoperire vaccinală se atestă în UTA Găgăuzia – 17%, Sîngerei și Leova -19%.
Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.