Proiect de parteneriate transnaționale „Educație Online fără hotare”, octombrie 2021 – martie 2022

0
97

Școala modernă se bazează pe metodele care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participare interactivă, socială, pe experimentare de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi. De multe ori se pune problema cum pot fi motivați elevii, cum să fie puși în situații în care să-și testeze cunoștințele într-un mod cât mai eficient și nu în ultimul rând, cât mai atractiv.

Parteneriatele școlare facilitează realizarea unor proiecte prin care elevii au posibilitatea să își perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, să participe la competiții, excursii, schimburi de experiențe, socializând și perfecționându-și competențele de comunicare.
Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală şi în comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai comunităţii locale este o necesitate a activităţii didactice.

Titlul proiectului- «Never Forget Where You Came From» (Niciodată nu uita de unde vii) dedicat patrimoniului cultural (țara mea, orașul meu, școala mea)
Parteneri- elevii clasei XI-A IPLT «Ion Creangă», Soroca, Moldova și elevii clasei XI Liceul de Arte «Hariclea Darclee», Braila, România
“Munca in echipa este cea care ii face pe oamenii obisnuiti capabili de rezultate neobisnuite” Pat Summitt

Scopul proiectului este valorificarea resurselor educaționale gratuite oferite de Biblioteca digitală Educație online www.educatieonline.md, schimbul de bune practici în domeniul predării la distanță, inclusiv online, dintre instituția din învățământ general din Republica Moldova, orașul Soroca și instituție partener din România, implementarea inițiativelor educaționale comune cu scopul promovării, cooperării, învățării reciproce și schimbului de experiență la nivel european și încurajarea creării unor parteneriate școlare care să faciliteze realizarea unor proiecte și inițiative educaționale cu implicarea elevilor, profesorilor şi membrilor comunităţilor locale în vederea reducerii impactului negativ al izolării sociale impuse de pandemie.

Obiective
– Implicarea a celor 30 de elevi în activități, valorificând patrimoniul cultural
– Gestionarea și petrcerea timpului liber cu folos
– Organizarea sesiunilor la distanță cu partenerii prin comunicare și colaborare eficientă, folosind instrumente și paltforme online.
Instituțiile parteneriate în cadrul proiectului au semnat acorduri de colaborare și au urmat instrucțiunile conform fiecărei etape de implementare.

ETAPA SALUTULUI VIRTUAL
PRIMA ÎNTÂLNIRE VIRTUALĂ
ETAPA DE CERCETARE
ETAPA DE ACȚIUNE ÎN BAZA CERCETĂRII
ETAPA DE COLABORARE
ETAPA DE REFLECȚIE ȘI RAPORTARE

În cadrul proiectului elevii soroceni au comunicat cu partenerii online în limba engleză, folosind platformele Zoom și Google Meet. Foarte interesantă a fost etapa de cercetare, unde elevii au desfășurat diferite activități interesante- elevii au vizitat Cetatea din oraș pentru a afla mai multe despre tema propusă; au intervievat membrii comunității, rudele, cunoscuții, membrii familiei pentru a afla mai multe despre proiect; au discutat cu reprezentați ai autorităților publice locale și profesorii din instituție pentru a explora subiectul propus și au realizat un filmuleț. Profesorii le-au ghidat în mod corespunzător. În cadrul întâlnirilor online cu partenerii de peste Prut am povestit ce activități de cercetare am organizat, cum le-am organizat și ce am învățat din ele. Am implicat toți copii – fiecare elev a prezentat unul dintre aspectele cercetării. Am organizat ședințe online sub forma unui concurs de întrebări și răspunsuri de genul Cine vrea să fie milionar, pe echipe din instituțiile partenere (am utilizat platforma https://learningapps.org). Am folosit multe platforme interactive- mentimeter, Kahoot, padlet, go concr.com, ideaboardz. Invitatul nostru a fost Domnul Nicolae Bulat, care a acceptat invitația cu plăcere, povestind multe lucruri interesante.

În etapa de colaborare a avut loc lucrul în echipe transnaționale. Am organizați elevii în echipe mixte, cu reprezentanți din ambele instituții partener. Fiecare echipă a lucrat la distanță pentru a realiza un produs de învățare comun. Fiecare copil a creat o pagină din revista digitală (platforma Bookcreator) comună, astfel încât la final avem o lucrare digitală la care au contribuit toții copiii din ambele instituții partenere, fiecare în felul său.

Olga Guțu, profesoara de limba engleză, IPLT «Ion Creangă»


Articolul precedentPeste 1000 kg de produse alimentare ajung pe “Masa Bucuriei” din Soroca
Articolul următorNatalia Hroniuc: “De ce toată lumea susține Ucraina și condamnă Rusia?” / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.