Mitropolia Basarabiei a sărbătorit 30 de ani de la reactivarea sa, prilej cu care preoţii înalţă rugăciuni pentru toţi oamenii care i-au fost alături în vremuri de restrişte, iar un sobor de preoţi a oficiat, ieri, 20 octombrie, Liturghia Arhierească la Biserica „Sf. Apostol Andrei” din oraşul Durleşti.
Cu ocazia acestei aniversări, mai multe personalități din Basarabia au primit distincții din partea Patriarhului Biserice Ortodoxe Române, Daniel. Printre cei decorați este și doamna Ana Bejan, profesoară, ex-prefect de Soroca, președinta Asociației „Grigore Vieru”.
Mitropolia Basarabiei a fost înfiinţată în anul 1925 şi ulterior, după ani grei de persecuţii a fost reactivată în urma unei decizii luate pe 14 septembrie 1992 la Adunarea Eparhială constituită la Chişinău. În luna decembrie a aceluiaşi an, Mitropolia Basarabiei este recunoscută de Biserica Ortodoxă Română ca fiind o structură autonomă de stil vechi, făcând parte integrantă din Biserica Ortodoxă Română şi având reşedinţa în Chişinău.
Autorităţile din Republica Moldova au refuzat timp de aproape zece ani să recunoască Mitropolia Basarabiei, preoţii ei fiind hărţuiţi. Subordonată canonic Patriarhiei Române, Mitropolia Basarabiei este recunoscută şi admisă în legalitate abia pe 30 iulie 2002, ca urmare directă a Rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 24 aprilie 2002 „privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova”. Serviciul de Stat pentru problemele Cultelor din Republica Moldova a recunoscut, oficial, personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei.