Primăria Soroca trece peste lege cu mașina de serviciu?

1
2215

În nici 100 de zile de la preluarea conducerii municipiului Soroca, noua administrație a hotărât că este necesar de procurat două automobile pentru necesitățile primăriei. Astfel, subiectul a fost inclus în consultările publice, iar 360 mii lei au fost alocați la aprobarea bugetului pentru 2020, fiind votat de majoritatea consilierilor municipali aleși. Ulterior, nu știm cum, s-a renunțat la ideea de a procura a doua mașină, dar nu s-a renunțat și la banii pentru ea. Conducerea primăriei și-a ales și comandat o Škoda Octavia pe care a luat-o cu 305 729 de lei, adică 84% din banii alocați pentru ambele mașini.

Primăria dorea două automobile, un sedan pentru lucru și un SUV pentru deplasări

Acum aproape jumătate de an, la consultările publice ale proiectelor de decizie ce prezintă interes public şi urmau să fie examinate la ședința de a doua zi, Elena Focșa, care a deținut până recent funcția de viceprimar pe domeniul economic al municipiului Soroca, a menționat despre dorința administrației de a procura două automobile pentru primărie.

“Propunem să fie procurate două unități de transport pentru aparatul primăriei, deoarece în prezent primăria dispune de o unitate de transport care este din 1995, pentru întreținerea căreia se efectuează cheltuieli foarte mari. Astfel, în 2019 s-au cheltuit în jur de 60 de mii de lei pentru reparație. Altă unitate de transport este arendată și se achită lunar în jur de trei mii și jumătate de lei, pe un an de zile se primesc vreo 40 de mii de lei. Deci, timp de un an de zile se cheltuie 100 de mii de lei și rămânem și fără o unitate de transport, și fără o îmbunătățire a stării de lucruri”.

Argumente solide la prima vedere, doar că de ce este nevoie de un automobil sedan și de un SUV, de două ori mai scump? Mai ales că aceiași bani pot fi planificați pentru trei automobile sedan. Deși ar fi fost corect ca marca și modelul automobilelor să fie selectate abia după desfășurarea licitației, la consultările publice s-a mai menționat că se dorește procurarea a două automobile marca “Dacia”, una de model Logan de 120 mii lei și alta Duster de 240 mii lei. Peste o zi, la 27 decembrie 2019, bugetul primăriei pentru 2020 cu mențiunea despre procurarea a două mașini a fost votată de majoritatea consilierilor, fără să se discute mai detaliat la acest subiect.

La o zi au anulat prima licitație

La 21 ianuarie 2020, Primăria municipiului Soroca anunță pe site-urile de specialitate despre o achiziție publică a unui automobil de serviciu pentru necesitățile primăriei în valoare de 257 100 lei. Specificațiile tehnice au fost create exact pentru marca și modelul Škoda Octavia. A doua zi licitația este anulată de către primărie și se organizează alta, pentru aceeași mașină, doar că deja în valoare de 308 480 lei, adică în numai câteva ore suma s-a majorat cu peste 50 mii lei. Motivul oficial invocat de primărie — preţul estimat este anormal de scăzut și nu permitea procurarea autoturismului solicitat.

Și licitația anunțată la 22 ianuarie a fost realizată așa încât altă marcă și model să nu poată trece de specificațiile cerute. În cerințele tehnice pentru automobil, în loc să fie incluse unele standarde de referinţă, după cum spune și legea, în multe părți s-a făcut copy-paste din descrierea automobilelor Škoda, chiar dacă nu a fost inclusă denumirea mărcii.

La licitație a participat un singur agent economic, SRL “DAAC-Autotest”, parte a grupului de Companii DAAC-Hermes, importator oficial în Republica Moldova a mai multor mărci de automobile. Propunerea acestora a fost o Škoda Octavia 1.6 i MT din 2019 cu nivelul de echipare Ambition la 305 729 lei.

În timp ce funcționarii de la primărie consideră că totul a fost corect, în realitate nu prea pare să fie așa. În baza legii privind accesul la informaţie am rugat conducerea primăriei să-mi răspundă la opt întrebări, printre care și: Cine a luat decizia și care sunt noile argumente să cumpere pentru primăria municipiului Soroca în loc de două automobile, unul?; De ce au cerut ca automobilul să aibă 4670 mm lungime și 1461 mm înălţime, cu 2686 mm ampatamentul, caracteristici care coincid exact cu modelul Škoda Octavia? ș.a. Am primit însă un singur răspuns mai mare cu mai puține răspunsuri concrete, procedură utilizată de obicei de funcționari pentru a ignora unele întrebări.

Răspunsul primăriei: totul a fost legal

“În nota informativă la aprobarea bugetului pentru anul 2020 a fost propusă suma de 240,0 mii lei pentru procurarea a două unităţi de transport. În urma evaluării pieţei auto din Republica Moldova, s-a constatat că costurile automobilelor sunt mult mai mari decât cele prealabile”, este menționat în răspunsul oficial, cu toate că în realitate nota informativă conține suma propusă de 360 mii lei pentru ambele mașini.

Cât privește motivul pentru care au cerut ca automobilul să aibă 4670 mm lungime și 1461 mm înălţime, cu 2686 mm ampatamentul, caracteristici care coincid exact cu modelul Škoda Octavia, poziția primăriei este următoarea: “În conformitate cu art. 37 al Legii nr. 131 privind achiziţii publice, sunt stipulate regulile privind descrierea bunurilor, deci se stipulează specificaţiile tehnice, caracteristicile, cerinţele şi criteriile bunului. Din acest motiv şi a fost prezentat caietul de sarcini corespunzător modelului automobilului solicitat, având în vedere că acest model este standard de fabrică h = 2686 mm x 1461 mm x 4670 mm”.

Dar de unde cunoșteau funcționarii modelul, dacă, logic, ar fi trebuit să-l afle după petrecerea licitației? Și de ce în specificațiile tehnice ale automobilului de serviciu, pe care-l va folosi primarul municipiului Soroca, a fost inclusă necesitatea pregătirilor Isofix la două scaune pentru copii pe bancheta din spate? “Ele fac parte din modelul standard și de aceea au fost cerute”, ne-a explicat Valentina Senco, specialist pentru planificare în problemele financiare ale primăriei.

Lilia Pilipețchi: ”Noi am economisit peste 50 mii de lei”

Deși în solicitarea de informații am întrebat și alte lucruri importante, nu am primit răspuns la întrebarea cine a luat decizia să fie cumpărat un automobil cu prețul mult mai mare decât cel planificat? Nici de ce au fost incluse anumite cerințe care există sau sunt descrise anume așa doar la această marcă de automobile (Suport pentru cupoane (carduri), Cotieră faţă cu compartiment depozitare Jumbo Box etc). Și nici la întrebarea care este rostul includerii într-un automobil de serviciu a inserţiilor decorative de aluminium cerute de primărie?

Conducătorul grupului de lucru, care a pregătit documentele pentru licitație, viceprimarul Valeriu Ghimpu a ignorat apelurile mele și mesajele SMS. Între timp, discutând cu doamna primar, Lilia Pilipețchi, aceasta mi-a declarat că nu cunoaște ca în acest caz să se fi încercat încălcarea legii. Aceasta a organizat o întrunire cu specialiștii din cadrul primăriei unde au participat pe lângă Lilia Pilipețchi și Marcel Bușan, secretarul Consiliului Municipal Soroca, Valentina Senco, specialist pentru planificare în problemele financiare ale primăriei, Vladimir Căldare, specialist pentru relaţii cu publicul.

În discuția cu funcționarii publici, interlocutorii mei au rămas pe poziția lor, menționând că problema este una artificială și că, de fapt, banii publici s-au cheltuit pentru scopul propus. Doamna primar ne-a îndemnat să vedem și cealaltă parte a monedei, că din cele 360 mii de lei planificate pentru achiziționarea automobilelor, peste 50 de mii de lei au fost economisiți și au rămas în bugetul local. Ar fi fost un argument forte doar dacă din acei bani se procurau două automobile, după cum au fost alocați, și mai rămâneau economii.

„Procedura dată de achiziție publică este una cu risc înalt de corupție”

Am apelat la experți care cunosc mai bine procedura de achiziții publice, pentru a afla opinia lor referitor la acest caz. Printre cei care mi-au vorbit este și Diana Grosu, președinta A.O. „Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI”, care are experiență în monitorizarea achizițiilor publice.

„Procedura dată de achiziție publică este una cu risc înalt de corupție. Conform specificațiilor tehnice, doar un singur tip de autoturism corespunde cerințelor înaintate de autoritatea contractantă. Deci, doar o mașină Škoda (mai concret, Škoda Octavia) ar corespunde specificațiilor solicitate de primăria Soroca. Prin limitarea accesului unor companii și favorizarea unui anumit model de autoturism se distorsionează concurența, banii publici direcționați favorizând o anumită companie. Resursele publice sunt limitate, acestea ar trebui gestionate transparent, contribuind la consolidarea concurenței loiale.
Asemenea proceduri de achiziție trebuie să fie obiectul unei investigații a Consiliului Concurenței cu aplicarea sancțiunilor celor care distorsionează concurența”, este specificat în răspunsul primit de la Diana Grosu.

„Este o ajustare premeditată a cerințelor la un singur model”

Am apelat și la Transparency International — Moldova, filială naţională a organizaţiei mondiale anti-corupţie Transparency International, care de două decenii monitorizează cazurile de corupție de pe la noi. Răspunsul primit a confirmat bănuielile pentru care am pornit să documentez acest caz.

„Privitor la achiziționarea automobilului Škoda de către primăria Soroca, apar mai multe întrebări. De ce fiind planificată achiziționarea a două vehicule, de care ar fi avut necesitate stringentă primăria, s-a procedat la achiziționarea doar a unuia, care aproape acoperă suma planificată pentru ambele unități? De ce din start a fost indicată marca vehiculului? Or, în asemenea cazuri, în ofertă ar trebui să fie indicați parametrii tehnici, cărora le-ar corespunde mai multe tipuri de automobile. Care sunt argumentele pentru a opta pentru anumite caracteristici tehnice? Cât de justificate sunt? Setarea unor parametri tehnici foarte exacți, de până la un cm, este o ajustare premeditată a cerințelor la un singur model, fiind vădit îngrădită concurența operatorilor economici, ceea ce în final ar putea condiționa o utilizare ineficientă a banului public”, crede Iana Spinei, expertă la Transparency Internațional – Moldova.

Totodată, aceasta recomandă administrației publice locale să nu uite de buchea legii, inclusiv de următoarele prevederi ale Legii achizițiilor publice 131/2015:

Articolul 37. Regulile privind descrierea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor
(6) Specificațiile tehnice nu vor face referinţă la o anumită marcă comercială sau la un anumit agent economic, la un brevet, o schiţă sau un tip de bunuri, de lucrări şi de servicii, nu vor indica o origine concretă, un producător sau un operator economic concret. În cazul în care nu există un mod suficient de exact de expunere a cerinţelor faţă de achiziţie, iar o astfel de referinţă este inevitabilă, caracteristicile vor include cuvintele „sau echivalentul”.
(9) Specificaţiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici.

Automobilul a ajuns la primărie tot în această iarnă, fiind folosit în special de doamna primar Lilia Pilipețchi. Cât privește necesitatea celui de al doilea automobil și dacă vor fi alocați iarăși bani pentru el, vom vedea la aprobarea bugetului pentru anul viitor. Și totuși, cel mai rău lucru în acest caz nu este doar cum au fost cheltuiți banii publici de niște funcționari, ci că ei consideră această practică obișnuită una corectă, pe care ar putea să o folosească și pe viitor.


Articolul precedent218 cazuri noi de COVID-19, inclusiv în raionul Soroca sunt înregistrate astăzi
Articolul următor„Femeile trebuie ajutate, fie și numai pentru faptul că, în timpuri grele, ele pot ajuta alte femei”
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

1 COMENTARIU

  1. Pe Victor Sau nul vedea nimeni cu ce automobil se deplasa. Mai bine vati uita la curateniea din oras si nu numai ca so schimbat foarte tare ca era un dezastru ca fostii primari pina acum no facut nimic pentru oras se gindeau doar la buzunarile lor. Ma mindresc cu asa primar Doamna Lilea succes mai departe. Asa primar no fost si nici no sa fie bravo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.