Primăria Soroca îndeamnă: Toată lumea să participe la salubrizarea urbei

0
41
  În pofida vremii potrivnice,  muncitorii de la Secția Amenajare și Înverzire lucrează cu spor pentru a curăța orașul, în preajma sfintelor sărbători de Paști.
    La inițiativa primarului, Lilia Pilipețchi, au fost văruiți copacii și bordurile, s-a cosit iarba și s-a evacuat gunoiul din curțile blocurilor. Despre aceasta a scris într-un Comunicat, Serviciul de presă al primăriei. În Comunicat se mai face un îndemn către soroceni, de a participa la lucrările de salubrizare. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei Soroca)

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Articolul precedentTerenul de baschet de la stadionul din Soroca va avea o altă față
Articolul următorDoi soroceni sunt bănuiți că au furat capace de la fântânile de canalizare
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.